Sunt păcătoasă. Să mă mai rog?

Domnul își întoarce fața Lui departe de cei păcătoși când aceștia stăruie în pizmă, în răutate, și nu vor să se pocăiască. Când însă se întorc lângă El cu căință, se nevoiesc și se ostenesc ca să  se îndrepte, atunci îi lasă pe toți drepții și Se grăbește să-i sprijine pe cei pocăiți pe drumul întoarcerii lor.

Gândirea voastră: „Sunt păcătoasă și de aceea nu îndrăznesc să mă rog!” este greșită. Domnul își întoarce fața Lui departe de cei păcătoși când aceștia stăruie în pizmă, în răutate, și nu vor să se pocăiască. Când însă se întorc lângă El cu căință, se nevoiesc și se ostenesc ca să  se îndrepte, atunci îi lasă pe toți drepții și Se grăbește să-i sprijine pe cei pocăiți pe drumul întoarcerii lor.
Așadar nu neglijați rugacăciunea prin pretextul păcătoșeniei voastre, acoperind așa, simplu, rușinea voastră!

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, Traducere de Preot Victor Manolache, editura Egumenița, pp. 42-43)

 

De la același autor

Ultimele din categorie