Trebuie să disprețuim nu lumea în sine, ci patimile în care trăiește ea
Nu fiți prieteni cu ceea ce întruchipează lumea. Pentru că ea poate promite multe, dar să nu ofere nimic în schimb, în afară de întristare și dezamăgire. Trebuie să disprețuim nu lumea în sine, ci patimile în care trăiește ea.
Care e limita dintre încrederea în propriile puteri, împovărate de această lume și de patimile ei, și adevăratul ascetism?
Pacea cu această lume înseamnă vrăjmășia cu Dumnezeu. „Nu iubiți cele ale lumii” se zice în Sfânta Scriptură. Ce se are în vedere, de fapt? Nu fiți prieteni cu ceea ce întruchipează lumea. Pentru că ea poate promite multe, dar să nu ofere nimic în schimb, în afară de întristare și dezamăgire. Trebuie să disprețuim nu lumea în sine, ci patimile în care trăiește ea.
În Epistola către Corinteni Apostolul Pavel scrie: „V-am scris în epistolă să nu vă amestecați cu desfrânații; dar nu am spus, desigur, despre desfrânații acestei lumi, sau despre lacomi, sau despre răpitori, sau despre închinătorii la idoli, căci altfel ar trebui să ieșiți afară din lume” (I Corinteni 5, 9-10). Putem trăi în lume, iubindu-i pe toți în inima noastră, după cum spune și Cuviosul Serafim de Sarov: „Mântuiește-te pe tine însuți și-n jurul tău se vor mântui mii de oameni”.
(Îndrumar creștin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov) ,vol. 2, Editura Sophia, 2009, pp. 88-89)
„Tinerețea, fiule, dacă are smerenie și nevinovăție, ajunge”
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro