Dragostea nu caută ale sale (I Cor. 13, 5).

În Pateric citim: Trei monahi au plecat să secere pe ogoarele altora, ca să-şi câştige în acest fel hrana lor cea sărăcăcioasă. Unul dintre ei s-a îmbolnăvit grav încă din prima zi şi a trebuit să se întoarcă la chilia lui. Al doilea i-a spus celuilalt frate: „Iată, vezi, fratele nostru s-a îmbolnăvit şi nu mai poate să muncească alături de noi. Ce să facem? Dacă vrei, hai să ne silim şi să-l ajutăm şi pe el! Pentru rugăciunile lui, cred că Dumnezeu ne va ajuta să secerăm şi partea sa". Fratele s-a învoit cu aceasta.

Când au terminat de secerat totul şi au primit plata lor, au mers la fratele lor bolnav şi i-au spus: „Hai şi tu să-ţi primeşti plata ta!" Dar el le-a răspuns: „Ce plată am de primit, când eu nu am secerat cu voi?" Însă fraţii i-au spus: „Pentru rugăciunile tale, secerişul s-a terminat plin de roadă". Dar el nu a vrut să primească niciun ban. Între ei s-a iscat atunci neînţelegere. Pentru dezlegarea neînţelegerii, au mers la unul din stareţii îmbunătăţiţi ai mănăstirii. Fratele bolnav a povestit cum au mers toţi trei la secerat şi cum el, din pricina bolii, s-a întors la chilia sa. Însă fraţii lui, acum, vor să împartă cu el câştigul muncii lor, fără ca el să se fi trudit. Cei doi monahi au spus atunci: „Noi ne-am învoit să secerăm trei mari ogoare. Şi, chiar dacă am fi muncit toţi trei, nu credem că am fi reuşit aşa de repede să ne sfârşim munca, şi aceasta cu mare trudă. Dar, iată, cu rugăciunile fratelui nostru bolnav, noi doi am secerat mai repede parcelele decât dacă am fi muncit toţi trei. Pentru aceasta îl rugăm să meargă şi să-şi primească plata sa, iar el nu vrea!"

Auzind aceasta, stareţul s-a minunat şi i-a spus ucenicului său: „Mergi şi bate toaca, să se adune toţi fraţii!" Când fraţii s-au adunat, el le-a spus: „Veniţi, fraţilor, să auziţi sfadă despre dragoste!" Stareţul le-a povestit toate, ca să-i zidească pe ei, şi a poruncit fratelui ce se îmbolnăvise să-şi primească plata lui şi să o întrebuinţeze după cum voieşte. Fratele s-a supus atunci dreptei judecăţi cu inima plină de mâhnire.

Astăzi, această întâmplare ar părea de necrezut. Însă aşa trăiau odinioară creştinii desăvârşiţi, călăuziţi de cuvintele Sfântului Apostol Pavel: Dragostea... nu caută ale sale (I Cor. 13,5).

(Arhimandritul Serafim Alexiev, Dragostea - Tâlcuire la Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Editura Sophia, 2007, p. 77)