Numai oamenii trecuți prin filiera necazurilor și ispitelor și încercați ca aurul în cuptorul smereniei pot deveni mai ascultători. Înlăturându-le zgura minciunii, sădită de tatăl minciunii, sufletul lor devine ca o ceară moale pe care se imprimă cu ușurință Adevărul întrupat. Iar cel ce purcede din Adevăr, din Adevărul întrupat, va căuta să nu mai aibă niciun amestec cu minciuna.

Și aceasta din două motive: mai întâi, pentru că diavolul, tatăl minciunii, intrând o dată cu această fiică a sa în sufletul lui, îi va transforma viața de aici într-o continuă negare a lui Dumnezeu, într-un veșnic du-te-vino de afaceri tulburi, în vrăjmășie cu el însuși și cu toți oamenii; nimic nu va face în vederea unui ideal superior; totul va atârna de interesul clipei fugare și de ocazie, ceea ce înseamnă tocmai contrariul unei vieți hărăzite Duhului Sfânt; al doilea, pentru că, în ce privește viața de dincolo, diavolul duce la urmă pe orice suflet ce s-a servit de el pentru succesele vieții sale.

(Arhimandritul Paulin Lecca, Adevăr și Pace, Tratat teologic, Editura Bizantină, București, 2003, p. 73)