„Dacă cineva a cunoscut iubirea, acela a cunoscut ce este ura. Dacă cineva a cunoscut dorirea aprinsă a împărăţiei, acela a cunoscut ura faţă de lume. Dacă cineva a cunoscut rodul virtuţilor, acela a cunoscut ce este rodul răutăţii. Cel ce a cunoscut că îngerii se bucură de faptele sale, acela a cunoscut că de el s-au bucurat dracii când săvârşea faptele lor. Căci, dacă nu mănânci din cele dulci, nu cunoşti amărăciunea celor dinainte. Căci cum cunoaşte cineva ce este iubirea de arginţi, dacă nu s-a lepădat de ea şi nu rămâne într-o mare sărăcie pentru Dumnezeu? Cum cunoaşte amărăciunea pizmei dacă nu a câştigat blândeţea? Cum cunoaşte tulburarea mâniei, dacă nu a dobândit îndelunga-răbdare în toate? Cum cunoaşte obrăznicia mândriei, dacă n-a câştigat delicateţea smeritei cugetări? Cum cunoaşte urâtul miros al vicleniei, dacă n-a cunoscut dulceaţa atotcuratei simplităţi? Cum cunoaşte ruşinea vorbirii împotriva altora, dacă n-a cunoscut scăderile proprii? Cum cunoaşte necuviinţa luării în râs a altora, dacă n-a cunoscut plânsul pentru păcatele sale? Cum cunoaşte frământarea lenei, dacă nu s-au liniştit simţurile lui şi nu cunoaşte lumina lui Dumnezeu?”

(Isaia Pustnicul, Douăzeci şi nouă de cuvinte (Cuvântul XXI, Despre pocăinţă), în Filocalia XII, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2009, p. 144-145)

Vezi aici comentariul părintelui Dumitru Stăniloae la acest fragment.