Cu privire la citirea acatistului întrebaţi: „Dacă nu apuc să-l citesc la vremea potrivită, pot să citesc la lucru, şezând?”. La aceasta vă voi răspunde că nu trebuie să faceţi aşa ceva: oare citirea acatistului este ca dările, care se cer de la oameni cu stricteţe şi pe care până nu le plăteşti, nu eşti liniştit? Nicidecum: Dumnezeu vrea de la noi libertate. Dacă se întâmplă să nu îndepliniţi citirea la vremea cuvenită, pocăiţi-vă şi socotiţi-vă, cu smerenie, datornică, dar nu vă tulburaţi; aşa va fi mai bine decât dacă veţi citi acatistul cum se va nimeri, iar apoi vă va fura gândul că aţi îndeplinit şi deja nu mai sunteţi datoare, iar de smerenie veţi uita. Or, se ştie că inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi (Psalmul 50, 18); de asemenea, şi Maica lui Dumnezeu va primi dorinţa dumneavoastră şi smerita recunoaştere a propriei neputinţe, mai bine decât ar primi îndeplinirea cu tulburare a canonului.

Greutăţile şi împrejurările întristătoare prin care treceţi, care vă rănesc inima, nu trebuie să vă ducă la cârtire. Pe calea vieţii este neapărată nevoie de ele, ca voinţa şi libertatea noastră să fie puse la încercare: nu ne va fi de niciun folos dacă vom avea întotdeauna belşug de mângâiere, fie aceasta duhovnicească sau lumească.

(Sfântul Macarie de la Optina, Sfaturi pentru mireni, Editura Sophia, București, 2011, p. 14)