Darurile de Crăciun din Episcopia Europei de Nord au ajuns la 700 de bătrâni și copii nevoiași din România

Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord

Darurile de Crăciun din Episcopia Europei de Nord au ajuns la 700 de bătrâni și copii nevoiași din România

Am încheiat, cu ajutorul lui Dumnezeu, campaniile umanitare derulate la nivelul Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord în acest post al Nașterii Domnului (2020). Cei 700 de beneficiari din România ai proiectelor noastre umanitare, majoritatea copii, familii numeroase sau persoane vârstnice fără posibilități materiale au intrat deja în posesia darurilor oferite. 

Cu implicarea directă a Preasfințitului Părinte Episcop Macarie Drăgoi, zeci de voluntari coordonați de preoții slujitori s-au străduit să colecteze, ambaleze, pregătească pentru transport, cadourile generoase oferite, în prag de iarnă, de către credincioșii parohiilor românești de pe teritoriul celor trei țări scandinave Suedia, Danemarca și Norvegia.

Astfel, în cadrul diferitelor campanii, au primit îmbrăcăminte și încălțăminte nouă, de sezon, copiii din zona de nord-est a țării, iar orfanii de la Valea Plopului au găsit sub brăduț câte o cutie cu toate cele necesare pentru a trece cu bine pragul iernii. Caravana cu pachete a ajuns și la familiile nevoiașe din județele Vâlcea și Gorj, care au primit îmbrăcăminte, încălțăminte dar și calculatoare sau tablete pentru școala online. Nu au fost uitați nici vârstnicii și persoanele cu probleme de sănătate mintală aflați în centrele de îngrijire socială din județul Teleorman. În același județ, printr-o colaborare cu parohia Dobrogostea, a fost posibilă oferirea multor daruri copiilor din familiile nevoiașe din satele adiacente. În altă parte a țării, o familie din județul Bistrița-Năsăud iar o alta din județul Sibiu, aflate în mare dificultate în prag de iarnă, au primit un ajutor nesperat din partea unor voluntari ai Episcopiei noastre în vederea reparării acoperișului casei iar în județul Bacău o tânără văduvă cu patru copii mici a reușit, cu ajutorul dvs, al oamenilor de bună credință, să achiziționeze mobilă pentru locuință. Unei familii numeroase din județul Constanța, având 13 copii, i s-a asigurat încălzirea pe timp de iarnă iar copiii nevoiași din Copșa Mică și Valea Viilor au primit și în aceste zile premergătoare praznicului Nașterii Domnului, bursele sociale mult mai consistente.

Luând aminte la cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur: „Miluiți pe cel sărac și chiar dacă veți tăcea la Judecată o mie de guri vă vor lua apărarea”, rugăm pe Bunul Dumnezeu ca fiecare dintre binefăcători sa primească daruri cerești, revărsate din Marea Milostivire a Părintelui nostru Cel Ceresc.  

sursa: episcopiascandinavia.se

Citește despre: