Trăim într-o societate cu foarte multe tentaţii, în care valorile tradiţionale şi creştineşti parcă sunt lăsate în uitare, unde cinstea, corectitudinea şi omenia sunt trecute cu vederea. Goana după bani, după o îmbogăţire cât mai rapidă a ajuns să primeze în detrimentul celor spirituale. Tinerii, ba chiar şi copiii, ţintesc de multe ori spre astfel de „modele” în viaţă, care au bani, au faimă, au putere, şi dacă ar putea să le aibă pe toate astea aşa dintr-o dată, fără muncă, fără un efort prea mare şi într-un timp cât mai scurt.

Bogăţia în sine nu este condamnată de Domnul nostru Iisus Hristos, ci alipirea sufletului de ea, adică atunci când omul îşi face un scop în viaţă de a se îmbogăţi, uitând de Dumnezeu şi de sufletul lui şi mai mult decât atât, când bogăţiile sunt strânse prin mijloace necinstite, furt, înşelăciune, nedreptate etc.

Vorbind despre bogăţie şi despre moştenirea pe care ar trebuie să o lăsăm copiilor, Sfântul Ioan Gură de Aur spune:

„Ai dori să-ţi laşi copilul bogat? Învaţă-l să fie cinstit, pentru că numai aşa îşi va putea păstra averea. Şi, chiar dacă n-o mai sporeşte, n-o va micşora pe cea dobândită. Dacă însă e viclean şi dacă-i laşi moştenire bogăţii nemăsurate, atunci fii sigur că nu va şti să le păstreze. Dimpotrivă, îl vei face să fie mai rău decât cei ajunşi la sărăcia cea mai neagră. E de preferat sărăcia în locul bogăţiei pentru cei ce nu ştiu să-şi crească copiii aşa cum trebuie. Aceasta pentru că sărăcia îi ţine aproape de virtute fără voia lor, în timp ce bogăţia nu-i lasă să fie înţelepţi nici dacă ar dori-o, ci îi distruge, împingându-i spre rele şi nenorociri nenumărate.

Sădiţi în sufletele lor bunătatea, smerenia, buna-cuviinţă, înţelepciunea şi orice altă virtute. Dacă strângem această bogăţie pentru noi şi pentru copiii noştri, şi în această viaţă ne vom bucura de strălucire, dar şi în cea viitoare vom auzi vocea fericită cu care Domnul Iisus Hristos îi recunoaşte ca ai Săi pe toţi cei care L-au mărturisit”.

Dumnezeu, în purtarea Sa de grijă, a dat oamenilor cele zece porunci, numite şi Decalogul, iar porunca a VIII-a spune: „Să nu furi!” (Ieşirea 20, 15).

Această poruncă opreşte luarea sau însuşirea pe nedrept a bunurilor străine, împotriva acestei porunci se păcătuieşte prin: luarea lucrurilor altuia pe ascuns (furt), sau cu forţa (tâlhărie), sau prin mijloace viclene, de pildă prin falsificare de acte, cumpărare cu bani falşi, vânzarea cu măsuri mincinoase (înşelăciune). Vânzarea cu adaos foarte mare (speculă), luarea de dobândă mare (cămătărie), oprirea plăţii cuvenite lucrătorilor, luarea de mită, neîntoarcerea lucrului luat cu împrumut sunt şi ele păcate împotriva acestei porunci.

În cazul elevilor, copiatul la teste, la examene, şoptitul la lecţie, copierea temelor de la colegi, de pe internet, toate pentru a primi o notă nemeritată sau un loc nemeritat la liceu sau la facultate sunt păcate. În societatea noastră aceste păcate sunt atât de frecvente încât multora li se pare ceva normal. Dacă nu le faci acestea, înseamnă că nu ştii să te descurci, eşti considerat „depăşit”, „fraier”; corectitudinea este considerată o slăbiciune, un defect... Dar lucrurile trebuie privite în perspectivă, în ansamblu. Nu întâmplător unii au de suferit, aparent nevinovaţi fiind. Dumnezeu nu rămâne dator nimănui. Orice lucru dobândit pe nedrept – mai ales când altcineva are de pierdut de pe urma înşelătoriei noastre – nu va folosi în viaţă, ci mai rău, va aduce necazuri mai devreme sau mai târziu. De aceea, trebuie să urmăm calea corectitudinii, cu nădejdea că vom fi răsplătiţi, chiar dacă nu întotdeauna pe moment. Pentru aceasta este nevoie de nădejde şi de răbdare.

Furtul este un păcat greu fiindcă loveşte în datoria de a fi drepţi şi a iubi pe aproapele nostru. Sfântul Apostol Pavel îl numără printre păcatele care îl lipsesc pe făptuitor de Împărăţia lui Dumnezeu (I Corinteni 6, 10). Datoria creştinului este să-şi câştige cele de trebuinţă numai prin muncă cinstită şi nicidecum să-şi însuşească pe nedrept lucrurile străine. Atunci când cade sub ispita acestui păcat, creştinul trebuie să se spovedească la preotul duhovnic.

Cred că acum este nevoie să punem în lumină aceste valori sau virtuţi creştine ca: cinstea, corectitudinea, bunătatea, iubirea de adevăr; adunând astfel „bogaţii nepieritoare”, acolo „unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta” (Matei 6, 20-21).

(Părintele Daniel Țifui)