Auzim, din ce în ce mai des, vorbindu-se despre cei care s-au deprins cu „năravul furatului” și care, nu numai că nu au mustrări de conștiință, dar se și doresc a fi exemple de urmat, îmbrăcând fapta lor în hainele boite. Dar, așa cum zice românul neaoș – „ne înșelăm, furându-ne unul altuia căciula de pe cap” și că „apa de ploaie nu ține mult”.

De ce? Pentru că Dumnezeu a poruncit, de mult timp, în Legea Veche, zicând: „Să nu furi!” (Ieșirea 20,15), continuând cu „Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi nici unul din dobitoacele lui şi nimic din câte are aproapele tău!” (Ieșirea 20, 17).

Mântuitorul îi spune tânărului bogat că trebuie să păzească poruncile pentru a intra în rai: „ El I-a zis: Care? Iar Iisus a zis: Să nu ucizi, să nu săvârşeşti adulter, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb” (Matei 19,18), iar Sfântul Apostol Pavel la fel spune: „Nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Corinteni 6, 10).

Știm că Dumnezeu a rânduit ca omul să muncească și să-și câștige pâinea cu sudoare. A respecta dreptul și munca altuia este o lege dumnezeiască, nu o mentalitate și o practică învechită! Tâlharul, căruia îi este lene să muncească cinstit și care plin de lăcomie se repede asupra altora ca să-i prade, umblă în întuneric și nu mai are adevărul în el.

„Şi el mi-a tâlcuit: „Acesta este blestemul care se răspândeşte peste faţa a tot pământul, căci orice fur va fi nimicit de aici şi orice om care jură strâmb va fi pierdut. I-am dat drumul", zice Domnul Savaot, "şi se va duce în casa furului şi în casa celui care jură strâmb pe numele Meu şi va rămâne în ea şi va nimici lemnele şi pietrele ei” (Zaharia 5, 3-4).

Nimic nu este ascuns, care să nu se descopere de Dumnezeu! Părintele Nicolae Hodoroabă spunea prin 1923, într-o broșură despre păcatul furtului, cuvinte care se potrivesc și astăzi: „năravul furatului s-a legat, astăzi, ca scaiul de oaie, de mulți dintre noi și tare nu-i bine” și tot el enumeră urmările acestui păcat:

1. Cel ce fură se deprinde cu lenea.
2. Cel ce fură duce la gură îmbucătură străină, pe care o îmbucă cu noduri.
3. Cel ce fură își atrage asupră-i blestemul oamenilor, care-l ocolesc ca pe o dihanie.
4. Cel ce fură suferă de la oameni: rușine, ocară și bătăi.
5. Cel ce fură după ce îi judecat și condamnat, îi ținut la gros legat, la un loc cu criminalii.
6. Cel ce fură își face și tovarăși; deci, duce și pe alții la pierzanie.
7. Cel ce fură își pierde vremea umblând după furat, întocmai ca lupul după oi.
8. Cel ce fură își necinstește casa.
9. Cel ce fură se urăște pe sine, căci își osândește sufletul.
10. Cel ce fură nu lasă în urma lui după moarte, decât sărăcie în casă și în suflet, dar și un nume urât.

Ce trebuie făcut, atunci? „Cel ce fură să nu mai fure, ci mai vârtos să se ostenească lucrând cu mâinile sale, lucrul cel bun, ca să aibă să dea şi celui ce are nevoie.” (Efeseni 4,28). La pocăință, dar, cât mai este timp, pentru că „pâinea de furat aduce blestem greu după dânsa și merge pe gât cu noduri”.