E mai grav a duce cineva pe altul la pierzare prin pildă, prin îndemnul său, decât pe sine însuşi. În mod sigur acela îl va trage şi pe el în prăpastie, pe când altfel poate să fie tras la bine de cei ce sunt la bine.

Mântuirea mea depinde mai mult de lucrarea mea pentru mântuirea altora, decât de lucrarea egoistă pentru mântuirea mea.

Semnul aflării tale pe drumul mântuirii e depăşirea egoismului, nu numai în a lucra pentru celălalt ca existenţă trecătoare, relativă, ajutându-l în cele pământești, ci ca existenţă sortită veşniciei. Aceasta e suprema preţuire a lui.

(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 1066 la Avva Dorotei, Diferite învățături de suflet folositoare,traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, în „Filocalia”, vol. IX, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1980, p.520)