Trebuie să ne învățăm să ne facem datoria. Din neputința noastră duhovnicească însă, toți fac treabă de mântuială. Însăși stihia acestei lumi, depărtarea de Dumnezeu duce la o treabă de mântuială. Tocmai de aceea cârmuirea se tot zbate silindu-i pe oameni să lucreze conștiincios, însă totul e în zadar: poți să-i plătești omului și un milion, el tot de mântuială o să lucreze, tot nu-i în stare să ducă o treabă la bun sfârșit, să facă ceva conștiincios, negreșit lucrul va ieși cu defect. Pentru că nu există bază – tărie duhovnicească. Omul își face prost lucrul care i-a fost încredințat de Dumnezeu Însuși (și orice lucru i-a fost încredințat de Dumnezeu) și, prin însuși acest fapt, își strică sufletul. Orice lucru am face, dar mai ales slujirea bisericească, trebuie făcut până la capăt, până la sânge, trebuie să fim gata să murim pentru el. Iar noi mereu ne autocompătimim și călcăm legea datoriei...

De ce, de pildă, acum bărbații se transformă foarte repede în femei, iar femeile în bărbați? De ce oamenii își pierd esența lor ipostatică? Tocmai în virtutea faptului că este mult mai greu să faci ceea ce-ți este dat, ceea ce ți-a menit Dumnezeu. Este mai ușor să muncești, decât să educi copii. Tocmai de aceea părinții merg la muncă, iar pe copii îi dau la creșă, la grădiniță.

Dacă omul își face datoria până la capăt, el tocmai prin aceasta arată credincioșie față de Dumnezeu. (Protoiereul Dimitrie Smirnov)

(Cum să biruim iubirea de arginți, Editura Sophia, București, 2013, p. 18)