Odată a venit o femeie care se mărturisise la bătrânul şi i-a zis:

– Părinte Paisie, nu am făcut canonul pe care mi l-aţi dat la spovedanie. Ce să fac?

– Soră, ori Raiul, ori iadul! Alege una din două! Fără să-ţi faci canonul de la spovedanie, de ce mai veniţi la mine? Duceţi-vă la preotul din sat, spuneţi-i păcatele pe care mi le-aţi spus mie la mărturisire şi faceţi ce vă va spune el, că numai cei silitori vor intra în Împărăţia Cerului!

Spun unii din ucenicii Părintelui Paisie că veneau săptămânal la spovedanie, cum este rânduiala Mănăstirii Sihăstria, şi îi ziceau:

– Părinte Paisie, iar am greşit şi n-am împlinit canonul dat la ultima spovedanie, că voi pune început bun şi nu voi mai păcătui cu limba, cu gândurile, cu auzul şi cu ochii…

– Ce faci, frate, cu mărturisirea? răspundea bătrânul cu glas apăsat. Dacă te îmbraci cu o haină curată şi te duci între oameni şi nu bagi de seamă că te-ai atins de ceva murdar, cum poţi să te mai duci între ei, că toţi fug şi râd de tine. Dar în faţa Domnului cum te vei duce, ştiind că „nimic necurat nu intră în Împărăţia Cerurilor?”. Ia aminte ce faci, că ziua de mâine nu-i dată nimănui!

(Arhimandritul Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Editura Trinitas, 1993, pp. 105-106)