Ori de câte ori au loc tragedii, ca cea din Connecticut, cu acte de violență împotriva copiilor nevinovați, oamenii încep să își pună probleme existențiale, întrebându-se de ce s-a întâmplat așa ceva și cu ce scop.

Există un mic tratat al Sfântului Grigorie de Nyssa intitulat „Despre copii care mor de timpuriu”, adică, cei luați din viața acesta înainte să apuce să guste această viață pentru care s-au născut. Tratatul îi este adresat Guvernatorului Hierios al Capadociei, care l-a întrebat pe Sfântul Grigorie de Nyssa ce ar trebui să știm despre cei ce părăsesc această viață foarte timpuriu, a căror moarte este împreunată cu nașterea lor. Acesta se întreba cum se întâmplă ca viața unei persoane să se întindă până la o vârstă înaintată în timp ce viața altcuiva să se termine chiar la intrarea în această viață.

Aceasta este într-adevăr o problemă existențială. Sfântul Grigorie ne explică foarte frumos. La naștere, o ființă umană intră în scena vieții, trage o gură de aer în piept, începându-și viața cu un țipăt de durere, îi plătește naturii tributul vărsând o lacrimă, gustând din tristețile vieții înainte de a apuca să guste din dulcețile ei, și înainte ca încheieturile să i se fi întărit, așa firav cum este, moare, poate din cauză că nou-născut fiind a fost lăsat nesupravegheat, fie că a fost sufocat, fie ca vreo boală i-a curmat viața. Odată cu asta, se pune întrebarea dacă un prunc va fi judecat de către Judecător ca alți oameni, dacă va primi o răsplată răcorită de roua binecuvântării. Și această neclaritate izvorăște din faptul că pruncul nu a făcut nimic în viața sa, nici bine, nici rău. Cu măsura cu care măsori cu aceea ți se va măsura, prin urmare, dacă pruncii nu au săvârșit nici o faptă și nu au făcut nici o alegere, atunci nu există nici un motiv pentru ca aceștia să câștige ceea ce și noi nădăjduim. Dacă pruncul intră în Împărăția Cerurilor în ciuda acestora, atunci acesta este într-o poziție mai avantajoasă decât cei ce au trăit și s-au luptat toată viața. Dacă gândim așa, atunci ar fi mai bine pentru toată lumea dacă nu am trăi.

După ce a stabilit întrebările și răspunsurile, Sfântul Grigorie continuă oferindu-ne un răspuns exhaustiv. Desigur că mărturisește de la început că aceste idei aparțin gândirii de nepătruns a lui Dumnezeu, și prin urmare exclamă cu Apostolul:  „O, adâncul bogăţiei şi al înţelepciunii şi al ştiinţei lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecăţile Lui şi cât sunt de nepătrunse căile Lui! Căci cine a cunoscut gândul Domnului sau cine a fost sfetnicul Lui?“ (Rom. 11, 34-35).

Primul argument pe care îl lămurește este că natura umană vine de la Dumnezeu. Mai mult decât atât, cauza originii tuturor făpturilor este în Dumnezeu și nu în ele însele. Natura necreată, care este tot a lui Dumnezeu, surclasează orice sens de dimensiune; ea nu crește nici nu descrește, și este într-adevăr dincolo de orice definiție. Prin contrast, natura creată este schimbătoare, adică ea crește și descrește. Natura umană este compusă, făcută din elemente eterogene, noetice (raţionale, înţelegătoare, spirituală) și sensibile, și este o imagine vie a puterii divine și transcendente. Natura noetică aparține puterilor îngerești și celor fără de trup, care sălășluiesc în spațiul supra-lumesc, pentru că acesta este cel mai potrivit loc pentru natura lor spirituală. Aici Sfântul Grigorie vorbește despre trupul pe care îl au îngerii, pe care îl numește „un trup ceresc luminos și subtil aflat într-o continuă mișcare“, pentru că natura noetică este fină, pură, fără de greutate și mereu aflată în mișcare. Prin contrast, natura sensibilă nu este asemănătoare celei noetice. Prin urmare, pentru ca pământul să nu fie blestemat și să-i lipsească o moștenire din partea naturii noetice, Dumnezeu a creat omenirea, așa încât noeticul și sensibilul să fie unite în această natură. Cu alte cuvinte, omul este o însumare a întregii creații întrucât este compus și din noetic și din sensibil.

Al doilea argument este că scopul creării omului este ca Dumnezeu să fie preaslăvit de către natura noetică în întreaga creație. Așa cum trupul este menținut în viață de alimentele de pe pământ tocmai pentru că este pământesc, așa există și o viață inteligibilă așa încât natura noastră noetică să fie menținută. Așa cum mâncarea care circulă prin trupul nostru îi conferă acestuia putere, așa și naturii noetice îi este dată putere prin participarea acesteia în Dumnezeu.

Prin urmare, viața potrivită pentru natura spirituală (noetică) este trăirea în Dumnezeu. Fiecare lucru are un organ potrivit pentru el. Organul potrivit pentru bucuria luminii este ochiul iar nu degetul sau alt membru al trupului omului. Așadar, în om, vederea lui Dumnezeu are loc prin intermediul noeticului. Prin urmare viața este participarea și comuniunea cu Dumnezeu.

Instrumentul potrivit pentru comuniunea cu Dumnezeu este partea noetică a sufletului. Prin aceasta omul participă în Dumnezeu și ajunge să aibă cunoștință de El, ceea ce îi va aduce viața.

Sfântul Grigorie ne dă ca exemplu ochii noștri. Capacitatea ochilor noștri de a vedea nu este un premiu și o răsplată, ci o condiție naturală a ochilor sănătoși. Și incapacitatea de a vedea nu este o condamnare și rezultatul unei pedepse, ci boala unui om. Prin urmare, viața fericită este înnăscută și proprie „celor ce și-au curățit simțirile”. Cei ce nu și-au curățit ochii cei sufletești și nu-L cunosc pe Dumnezeu nu pot avea comuniune cu El. Aceasta nu este o pedeapsă, ci o stare naturală a unei boli ce afectează partea noetică a sufletului lor.

Al treilea argument, ce se află în strânsă legătură cu precedentele, este că binele pe care îl nădăjduim este prin natură propriu umanității. Și în mod natural, această plăcere, este, într-un fel, numită răsplată. Bucuria acestei vieți nu este o problemă de dreptate, ci o stare naturală de sănătate a sufletului. Sfântul Grigorie spune aceasta datorită modului în care i-a fost adresată întrebarea: Cum va fi judecat pruncul sau unde va fi el trimis, ținând seama că nu a făcut nici bine nici rău în viața sa? Sfântul Grigorie spune că nu trebuie să privim lucrurile din această perspectivă întrucât nu e o problemă de dreptate, ci de o stare naturală de sănătate sau boală a naturii umane.

Aceasta poate fi înțeleasă mai ușor din exemplul următor. Să presupunem că doi oameni au o boală ce le afectează ochii, și unul dintre ei se supune tratamentului și primește orice sfaturi îi oferă știința medicală, în timp ce celălalt nu numai că nu acceptă nici un fel de sfat de la medici, ci mai mult, trăiește necumpătat. Primul dintre ei, dintr-o cauză naturală se va bucura de darul vederii și va vedea lumina, în timp ce cel ce-al doilea, tot dintr-o cauză naturală, va fi privat de vederea luminii.

Acest exemplu arată foarte clar că este propriu naturii umane să se bucure de viață, în timp ce boala ignoranței predomină în cei ce trăiesc doar pentru trup. Persoana care își curățește și își purifică ochii spirituali și își spală ignoranța atinge această viață naturală. Celălalt, întrucât evită curățirea și trăiește plăcerile iluzorii, făcând ca boala să fie greu de vindecat, este înstrăinat de ceea ce este firesc, trăiește o viață în contradicție cu ceea ce este firesc și devine absent în viața din comuniunea cu Dumnezeu.

Dacă acesta este cursul și sfârșitul firesc al unui om, în care, potrivit modului în care a trăit, ochiul sufletului său, este vindecat sau nu, nu așa stau lucrurile și în cazul unui prunc. Întrucât el nu are nici un fel de boală, și nu trebuie să fie vindecat și purificat, el trăiește în concordanță cu natura și prin urmare, întrucât nu a făcut fapte rele, nu este împiedicat de nici o boală a sufletului să se bucure de comuniunea cu Lumina.

Această învățătură a Sfântului Grigorie de Nyssa ne dă oportunitatea de a evidenția aici că sufletul omului este pur la naștere și nu impur. Încă de la naștere omul experimentează iluminarea ochiului inimii sale. Prin urmare putem vedea chiar că și pruncii pot avea rugăciune noetică, corespunzătoare bineînțeles cu imaginile și reprezentările vârstei lor. Când o persoană este creată, ochiul inimii sale este într-o stare de iluminare. Am observat de multe ori că sunt prunci care se roagă, chiar și în somn. Un călugăr de la Sfântul Munte Athos spunea că atunci când un copil își îndreaptă atenția într-o anumită direcție și râde fără motiv, înseamnă că a văzut un înger. Ce se întâmplă în viețile sfinților, pentru care este întru totul firesc să fie împreună cu îngerii, se întâmplă și cu pruncii.

Dacă pruncii au o minte luminată care este într-o stare harică, și dacă aceștia au o rugăciune noetică, atunci de ce îi botezăm?

Răspunsul, așa cum îl vedem în toată tradiția patristică, este că prin Taina Sfântului Botez suntem altoiți în Trupul lui Hristos, Biserica, și astfel ni se dă puterea de a birui moartea. Așa înțelegem noi botezul copiilor. Îi botezăm astfel încât aceștia să devină membri ai Bisericii, membri ai Trupului lui Hristos, așa încât să poată birui moartea, să biruiască veșmintele patimilor trupului, decăderea și moartea. Asta înseamnă că pe măsură ce vor crește, oricând mintea o să li se întunece din cauza patimilor și a întunericului ce ne înconjoară, ei vor putea să biruiască moartea în Hristos, să biruiască patimile și să își curețe încă odată partea noetică a sufletului.

Întrucât acest fapt are o importanță crucială, voi cita cuvintele Sfântului Grigorie de Nyssa despre puritatea sufletelor copiilor: „Întrucât patimile nu împiedică ochii inimii unui copil să vadă lumina, acesta continuă să existe în viața aceea firească; el nu are nevoie de sănătatea care vine prin pocăință, deoarece patima nu a intrat încă în sufletul său.” Mintea pruncului este curată, nu a fost bolnavă, și se distinge prin sănătate și starea naturală, prin urmare nu este deloc împiedicată de la împărtășirea cu Lumina divină.

Sfântul Grigorie de Nyssa folosește mereu exemple din viața aceasta pentru a explica viața ce va să vie. El spune că este o analogie, o asemănare între modul în care ne trăim viața aceasta pământească și cea viitoare. Așa precum pruncii sunt alăptați și hrăniți cu lapte la început, dar mai apoi sunt hrăniți cu alte mâncăruri la timpul potrivit, la fel este și cu sufletul. Acesta ia mereu parte la viața noastră în succesiunea și rânduiala potrivită. Acest lucru l-a spus Apostolul Pavel, care mai întâi i-a „hrănit” pe corinteni cu „lapte” și le-a dat „hrană solidă” doar celor ce au ajuns la „vârsta” potrivită.

Există o diferență între ceea ce place pruncului și omului matur. Omul este mulțumit de acțiunile sale, de recunoașterea socială, de darurile și onorurile pe care i le oferă ceilalți, de viața de familie, de distracții, spectacole, vânătoare, și așa mai departe, în timp ce pruncul este mulțumit atunci când este hrănit cu lapte, când este luat în brațe și când este legănat până adoarme liniștit.

Gândirea Sfântului Grigorie de Nyssa este că sufletul este prin natura sa înclinat spre bine, spre comuniunea cu Harul divin. Potrivit cu deschiderea de care dă dovadă o persoană acesteia îi este împărtășit harul divin și se îmbogățește din el. Asta este o perspectiva prin care cineva ar trebui să privească starea viitoare a unei alte persoane, și nu ar trebui să compare viața virtuoasă a unei persoane mature cu viața unui prunc.

Al patrulea aspect analizat de Sfântul Grigorie este de ce permite Dumnezeu ca un copil să moară la o vârstă așa de fragedă. După ce a arătat mai înainte că în ceea ce privește comuniunea cu Harul divin, numărul anilor pe care l-am trăit nu joacă un rol important, Sfântul Grigorie continuă să ne explice de ce Dumnezeu permite o părăsire așa prematură a acestei vieți.

Ca răspuns la această întrebare el arată că nimeni nu-l poate învinui pe Dumnezeu în cazurile în care femeile își ucid pruncii ca urmare a sarcinilor nedorite. Dar în cazurile în care pruncii părăsesc această lume în urma unor infirmități chiar dacă părinții au avut grijă și s-au rugat pentru ei, trebuie să privim aceste cazuri prin perspectiva Proniei Divine. Pentru că purtarea de grijă desăvârșită este aceea care nu doar vindecă suferințele ce au avut deja loc, ci apără persoana chiar și de la a gusta din greutățile ce se vor afla în viitor. Oricine cunoaște viitorul, ca în cazul lui Dumnezeu, va preveni în mod firesc creșterea pruncului, așa încât acesta să nu ajungă la un sfârșit rău. Așadar în cel de-al doilea caz, Dumnezeu nu permite ca viața pruncului să continue tocmai pentru că El vede un viitor rău al copilului. Dumnezeu face asta din iubire și milă, fără a-l priva de vreuna din binecuvântările pe care urma să le primească după cum am văzut.

Pentru a lămuri pe deplin această iconomie a lui Dumnezeu, Sfântul Grigorie ne oferă un exemplu foarte frumos și foarte plastic. Să presupunem că ne aflăm în fața unei mese pline cu tot felul de bunătăți îmbietoare. Să presupunem în continuare că este un supraveghetor care, pe de o parte știe totul despre toate felurile de mâncare - care sunt dăunătoare și nepotrivite și care sunt bune de mâncat - și pe de altă parte cunoaște foarte bine dorințele fiecărui invitat la cină. Să presupunem de asemenea, că acest supraveghetor are putere absolută să permită unei persoane să mănânce un anumit fel de mâncare și să oprească pe alta, așa încât fiecare să mănânce ceea ce este folositor pentru el, în așa fel încât cel bolnav să nu se îmbolnăvească mai tare și nici cel sănătos să nu cadă de la prea multă mâncare. Dacă supraveghetorul va afla că o persoană s-a îmbuibat prea mult cu mâncare și băutură sau că alta a început să se îmbete, îl va scoate afară din acel loc. Există cazul unui om care a fost scos afară din acel loc și s-a întors cu mânie împotriva supraveghetorului, acuzându-l pe acesta că l-a lipsit din cauza invidiei de bunătățile de acolo. Dar dacă s-ar fi uitat atent la cei ce au rămas și au suferit din cauza grețurilor și durerilor de cap cauzate de beție, și și-au adresat cuvinte urâte, atunci ar fi mulțumit supraveghetorului că l-a izbăvit de durerile îmbuibării.

Acesta exemplu se potrivește de minune cu viața omului. Viața omului e o masă cu multe mâncăruri. Cu toate acestea, viața nu e dulce ca mierea, ci are și multe mâncăruri mai puțin agreabile precum sarea sau oțetul, care fac viața dificilă. Unele mâncăruri fac pe cei ce le consumă să intre într-un fel de frenezie, și să-și piardă judecata, și altora le provoacă boli. Supraveghetorul mesei, care este Dumnezeu, îndepărtează grabnic de la masă, pe cel ce s-a purtat corespunzător așa încât să nu fie ca aceia care suferă datorită excesului de plăcere cauzat de lăcomia lor.

În acest fel, Pronia Divină vindecă bolile înainte ca acestea să se manifeste. Din moment ce Dumnezeu, prin atotștiința Sa, știe că pruncul atunci când va crește își va folosi viața ca să facă cele rele, îngăduie ca acesta să fie îndepărtat de la banchetul vieții. Pruncul este trecut din această viață așa încât să nu își folosească lăcomia la masa acestei vieți. Vedem aici marea iubire și milostivire a lui Dumnezeu.

Cel de-al cincilea aspect,care rezultă din cel din urmă, este întrebarea: de ce Dumnezeu face o distincție în alegerea Lui, de ce pe unul îl ia din această viață în mod providențial, în timp ce pe altul îl lasă să devină atât de rău încât ne-am dori să nu se fi născut. De ce copilul este luat din această viață în chip providențial, în timp ce tatăl lui este lăsat, care bea la banchet până la o vârstă înaintată.

Ca răspuns la această întrebare el spune că motivul este cuvântul „cel mai recunoscător”, adică cei ce îi sunt recunoscători lui Dumnezeu, și, care sunt înclinați spre bine în mod natural. În plus, acestea sunt taine pe care rațiunea umană nu le poate cuprinde, chiar din cauza faptului că „rațiunea” lui Dumnezeu este diferită de rațiunea omului.

Sfântul Grigorie menține ideea că ceea ce Dumnezeu împlinește nu este la întâmplare și irațional. Dumnezeu este rațiune, înțelepciune, virtute și adevăr, și El nu va accepta nimic din ceea ce nu e legat de virtute și adevăr. Așadar, uneori, din motivele pe care le-am menționat, pruncii sunt luați din viața aceasta de timpuriu, și câteodată Dumnezeu îngăduie ceva diferit, pentru ca El are în vedere un sfârșit mai bun.

Dumnezeu permite și ca oameni răi să rămână în viață pentru a oferi anumite învățături prin ei. Referindu-se la israeliți, el spune că Dumnezeu le-a permis egiptenilor să-i asuprească, pentru a le da o lecție, așa cum tot El a scos poporul lui Israel din Egipt așa încât israeliții să nu ajungă ca egiptenii, împrumutându-le obiceiurile. Prin lovituri puternice, pe nicovală, chiar și cel mai rezistent fier, care nu se înmoaie în foc, poate lua forma unei unelte folositoare.

Un alt argument este acela că unii oameni își mențin părerea că nu toți s-au lepădat în această viață de roadele vicleniei, și nici cei virtuoși nu și-au primit răsplata pentru că au practicat nevoințele virtuților. Acestui argument Sfântul Grigorie de Nyssa îi răspunde că cei virtuoși se vor bucura pururea în viața veșnică, comparând binecuvântarea acestora cu necazul celor osândiți. Aceasta s-a spus din punctul de vedere conform căruia comparația contrariilor devine „o sporire a plăcerilor și o bucurie a celor virtuoși”. Cu siguranță, asta nu înseamnă că se bucură de osândirea altor oameni, ci îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru mântuirea lor, pentru că au parte de fericirea ca răsplată a virtuților în contrast cu nefericirea ca răsplată a păcatelor și patimilor.

Așadar, pruncii sunt trecuți prematur din viața aceasta așa încât să nu cadă în patimi grele. Sigur este faptul că pruncii care părăsesc prematur viața aceasta nici nu se află într-o stare de chin nici nu se bucură la fel cu cei ce s-au nevoit să se curățească de patimi prin virtuți. Ei se află în grija Proniei Divine. În orice caz, călătoria spre Dumnezeu și comuniunea cu Harul divin este o stare naturală a sufletului, și pruncii nu pot fi privați de aceasta.