Vremea celor 40 de zile de post se apropie de epilog. Fiecare am încercat să postim, să ne rugăm, să ne apropiem mai mult de Cer, dar și să coborâm Cerul în ființa noastră, împlinind cele de cuviință statornicite cu înțelepciune de Biserică. Una din grijile dominante ale perioadei o reprezintă și rugăciunile sau pomenirile de obște pentru cei adormiți. Cu dragoste și grijă, am așternut numele repausaților din neamurile noastre în pomelnice, purtându-le către altar, însoțite de lumânări, tămâie ori prescuri, spre a fi pomenite la Sfânta Proscomidie, Dumnezeiasca Liturghie și slujba parastasului. Dar neuitarea celor mutați în veșnicie nu s-a rezumat doar la acest gest liturgic: credincioșii au așezat pe mese colaci, colivă ori alte ofrande, dăruind hrană, îmbrăcăminte, medicamente celor aflați în nevoi și suferințe, adăugând numeroase alte fapte bune făcute în numele celor dragi duși pe celălalt tărâm. Prin toate ne arătăm iubirea către Dumnezeu, manifestată prin neuitarea și dragostea față de cei plecați dintre noi. Dar slujbele pentru cei adormiți pot fi, deopotrivă, un îndemn de a cugeta profund la moarte, socotită de Sfinții Părinți drept „cea mai înaltă filozofie a vieții”.

Copil fiind, îmi amintesc de grija mamei ori a bunicilor de a împlini îndătinata rânduială, care se sfârșea în sâmbăta lui Lazăr, când obișnuiau să spună: „ducem colivă la biserică, fiindcă astăzi ies slujbele pentru cei adormiți”. Nu înțelegeam semnificaţia „ieșirii” – de fapt însemna terminare, sfârșit – dar am reținut pregătirea lor atentă, deosebită. Mai târziu am aflat că încheierea sfintelor oficieri se face, în numeroase locuri, chiar în Sfânta și Marea Joi.

Nu știm de ce au apărut astfel de diferențe, deși, în mod normal, ar trebui păstrată o unitate liturgică în întreaga Biserică. În asemenea condiții, se iscă întrebarea: Când se sfârșesc parastasele din Postul Mare: în sâmbăta lui Lazăr ori în Sfânta și Marea Joi din săptămâna Sfintelor Pătimiri? Potrivit tipicului bisericesc, în nici una din cele două zile.

Conform învățăturilor Triodului, consemnate și în manualele de liturgică, pomenirea celor adormiți se săvârșește doar în sâmbăta a doua, a treia și a patra din Postul Mare. De ce? Deoarece în sâmbăta primei săptămâni îl pomenim pe Sfântul Teodor, iar în a cincea o cinstim în chip deosebit pe Sfânta Fecioară Maria (amintim că vineri seara se slujeşte denia acatistului Bunei Vestiri, care în fapt reprezintă utrenia zilei următoare). Triodul, cartea cuprinzând rânduielile specifice Postului Mare, după slujba pentru cei răposați din sâmbăta a doua, amintește că „în acest chip se face slujba pentru cei morți în trei sâmbete ale Sfântului Post, când nu cade nici unul din cele trei praznice: ale Sfântului Ioan Înaintemergătorul, al Sfinților 40 de Mucenici sau Bunavestire”. Una din primele cărți de liturgică din teologia românească, a lui Vasile Mitrofanovici, întemeietorul Teologiei Practice românești, reiterează același lucru: prima sâmbătă din post este rezervată proslăvirii Sfântului Teodor Tiron, a cincea, preacinstirii Maicii Domnului, iar a șasea, învierii lui Lazăr. Pomenirea morților în doar cele trei sâmbete amintite ne-o confirmă însăși citirea pericopelor evanghelice la dumnezeieștile liturghii din zilele cu pricina: în sâmbăta a doua, a treia și a patra, Triodul menționează: „la Liturghie se pun Fericirile glasului, prochimenul zilei și al morților, Evanghelia de la Marcu și alta, a morților, de la Ioan”. În sâmbăta din săptămâna a cincea, bunăoară, aceeași carte ne învață: „La Liturghie: Apostolul zilei din Epistola către Evrei și al Născătoarei de Dumnezeu din aceeași epistolă. Evanghelia zilei, de la Marcu și alta, a Născătoarei de Dumnezeu de la Luca”. Se înțelege lesne că nu se fac referiri la nici un text biblic specific pomenirii morților. Cele prezentate constituie informații „tehnice” adresate preoților și cantorilor, îndrumându-i spre a rândui lecturile biblice la sfintele liturghii în conformitate cu sărbătorile din astfel de zile. Dar și credincioșii pot învăța din adnotările Triodului că pomenirile pentru cei adormiți nu au loc în toate sâmbetele Postului Mare – asta dacă dorim să respectăm rânduielile tipiconale fixate de Sfinții Părinți. În practică, însă, în fiecare sâmbătă din Postul Paștelui s-a împământenit tradiția de a oficia slujbe pentru cei adormiți. Ba mai mult, însemnarea „pomenirea morților” s-a trecut în calendare la fiecare din cele șase sâmbete din post, generalizându-se oarecum această cutumă. Corect ar fi ca ea să se facă doar după reglementarea canonică dată de Sfântul Sinod. Acum să nu creadă cineva că Biserica oprește de la săvârşirea faptelor bune și a rugăciunilor făcute acasă pentru rudele noastre repausate chiar și în sâmbetele neîngăduite pentru pomenirea de obște a morților. Dar se cade să luăm aminte la cele statornicite de Biserică, tocmai spre a sublinia importanța anumitor celebrări așezate în Sfântul și Marele Post. Fiecare preot va da socoteală de respectarea ori ba a prevederilor tipiconale.    

Însă, a săvârși slujba parastasului și în Sfânta și Marea Joi mi se pare de-a dreptul nepotrivit. De ce? În primul rând, astfel de slujbe nu sunt reglementate de nici o carte de cult ori cu rânduieli tipiconale. În al doilea rând, din cauza faptului că în fiecare zi din Săptămâna Sfintelor Pătimiri, tot ceea ce auzim și vedem duhovnicește, tot ceea ce trăim este „mare și sfânt”, reprezentând participarea noastră la suferința Marelui Răstignit – Hristos Domnul. Părintele profesor Viorel Sava, de la Facultatea de Teologie din Iași, într-una din cărțile publicate, În Biserica Slavei Tale, vol. I, spune că „Săptămâna Sfintelor Pătimiri este o perioadă de priveghere, de meditație și de așteptare… ca Hristos să vină spre pătimire, moarte și Înviere”. De aceea întreg programul liturgic al săptămânii premergătoare sărbătorii pascale Îl are în centru pe Mântuitorul nostru. Iar dacă într-un an s-ar întâmpla ca în cadrul ei să cadă o sărbătoare cu ținere (Sfântul Gheorghe, cel mai frecvent) atunci slujba sfântului se cântă, de obicei a doua zi de Paști. Carevasăzică, dacă nu se îngăduie săvârșea slujbei unui sfânt în Săptămâna Mare, cu atât mai puţin se cuvine să facem parastase pentru adormiți.

Numai urmând rânduiala Bisericii, vom putea trăi intens zilele dramatice ale Sfintelor Pătimiri și morții Domnului Hristos, conștientizând importanța pregătirii, a solidarizării cu Izbăvitorul nostru, ca să împlinim ce spune cântarea: „astăzi mă îngrop împreună cu Tine Hristoase, și mâine înviez împreună cu Tine în duh”.