De ce omul credincios simte nevoia să se roage?

Cuvinte duhovnicești

De ce omul credincios simte nevoia să se roage?

Când cineva a spus doar formule de rugăciune la vremea de rugăciune, înseamnă că el, de fapt, niciodată nu s-a rugat, a spus doar formule de rugăciune. Noi trebuie să ne revărsăm sufletul, să spunem ce simțim în legătură cu Dumnezeu sau să ne împropriem textele pe care ni le dă Biserica în cărțile de rugăciune. Căci identificarea cu ceea ce spunem și cerem e una din treptele rugăciunii.

Dragă, unii simt nevoia de a se ruga, alții nu simt nevoia de a se ruga. Cei care simt nevoia de a se ruga, simt pentru că au deja o relație cu Dumnezeu, simt trebuința să-și reverse sufletul pentru a-L preamări pe Dumnezeu, simt trebuința să binecuvinteze pe Dumnezeu, e o necesitate a sufletului lor. Cei care nu simt trebuința să se roage, aceia nici nu se roagă și poate îi stingherește cineva care îi angajează să se roage.

Oamenii în fața lui Dumnezeu sunt de două feluri: oameni care L-au găsit pe Dumnezeu și oameni care Îl caută pe Dumnezeu. Sunt și oameni care nu iau aminte la Dumnezeu, n-au Dumnezeu, practic nu se gândesc la Dumnezeu, trăiesc o viața de necredincioși. Cei care-L caută pe Dumnezeu, se roagă să-L găsească, fac cumva să-și reverse sufletul în dorința de a se apropia de Dumnezeu. Ei Îi spun lui Dumnezeu prin rugăciuni personale, formulate de ei înșiși, dorința de a-L cunoaște pe Dumnezeu, dorința lor de a primi binecuvântarea lui Dumnezeu. Iar cei care L-au întâlnit pe Dumnezeu au o astfel de rugăciune și anume rugăciunea omului mulțumit, a omului care aduce mulțumire. Sfântul Isaac Sirul spune că „rugăciunea este o bucurie care înalță mulțumire”, iar Evagrie Ponticul în Filocalie are cuvântul: „rugăciunea este vorbirea minții cu Dumnezeu”. Numai că, de fapt, majoritatea oamenilor nici nu se roagă, ci spun numai rugăciuni. Așa am spus și noi în vremea copilăriei când rosteam rugăciuni fără să le înțelegem cuprinsul, ca și cum am fi spus o poezie. Și la această stare sunt acei oameni care doar spun rugăciunile pe care le-au învățat în copilărie și pe care le spun și la bătrânețe.

De exemplu, vin la mine oameni în vârstă și îi întreb:

—„Îți spui rugăciunile?

— Da.

— Ce rugăciuni spui?

— Tatăl nostru și Îngerașul.

Acum, Tatăl nostru, înțeleg, este o rugăciune pentu toate vârstele, dar Îngerașul este o rugăciune pentru copii. Și el are optzeci de ani și zice Îngerașul... Și zic eu:

— Tot așa zici și acum: „Eu sunt mic, Tu fă-mă mare, eu sunt slab, Tu fă-mă tare...”, și zice omul:

— Da, astea le-am învățat, astea le știu.”

Când cineva a spus doar formule de rugăciune la vremea de rugăciune, înseamnă că el, de fapt, niciodată nu s-a rugat, a spus doar formule de rugăciune. Noi trebuie să ne revărsăm sufletul, să spunem ce simțim în legătură cu Dumnezeu sau să ne împropriem textele pe care ni le dă Biserica în cărțile de rugăciune. Căci identificarea cu ceea ce spunem și cerem e una din treptele rugăciunii.

(Arhimandritul Teofil Părăian, Pași pe calea duhovnicească – convorbiri realizate de Părintele Sabin Vodă, editura Reîntregirea, pp. 47-48)

Citește despre: