De ce se roagă oamenii rău?

Cuvinte duhovnicești

De ce se roagă oamenii rău?

Nici prin gând să nu-ți treacă: „am făcut cutare și cutare faptă bună; așadar, dă-mi cutare și cutare lucru”. Tot ce ai făcut să socoți ca ținând de datoria ta; erai dator să faci toate aceste fapte.

Nu-ți da însuși dreptul de a fi ascultat, ci să purcezi la rugăciune ca unul ce ești cu totul nevrednic de luare-aminte și cutezi a deschide gura și a înălța rugă către Dumnezeu numai și numai datorită nemărginitului pogorământ al Domnului față de noi. Nici prin gând să nu-ți treacă: am făcut cutare și cutare faptă bună; așadar, dă-mi cutare și cutare lucru. Tot ce ai făcut să socoți ca ținând de datoria ta; erai dator să faci toate aceste fapte. Dacă nu le-ai fi făcut, ai fi fost vrednic de osândă, iar pentru ceea ce ai făcut nu ai de ce să fii răsplătit – nu ai făcut nimic deosebit.

Fariseul și-a înșirat drepturile de a fi ascultat și a ieșit din templu fără să se fi ales cu nimic. Rău nu a fost faptul că a făcut ceea spunea că a făcut – fiindcă așa se și cuvenea să facă –, ci faptul că a făcut caz de asta, în vreme ce nici n-ar fi trebuit să-i treacă prin cap așa ceva. Izbăvește-ne, Doamne, de păcatul acesta fariseic! Rareori vorbește cineva ca fariseul, însă puțini sunt cei care nu simt astfel cu inima: fiindcă de ce se roagă oamenii rău? Pentru că și fără rugăciune se simt drepți înaintea lui Dumnezeu.

(Sfântul Teofan ZăvorâtulTâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 21)

Citește despre: