De ce Sfânta Cruce marchează jumătatea Postului Mare?

Documentar

De ce Sfânta Cruce marchează jumătatea Postului Mare?

    • Sfânta Cruce
      De ce Sfânta Cruce marchează jumătatea Postului Mare? / Foto: Oana Nechifor

      De ce Sfânta Cruce marchează jumătatea Postului Mare? / Foto: Oana Nechifor

Din puterea Crucii, luăm putere pentru a continua efortul nostru de curățire și pocăință. Crucea ne dă puterea de a respinge, prin înfrânare, patimile trupești, pentru a ajunge la Înviere.

După cum am văzut în Duminicile anterioare, virtuţile la care cheamă marii imnografi ai Triodului se concentrează, în esenţă, asupra pocăinţei. Ele sunt instrumentele, sau mai bine spus, darurile lui Dumnezeu manifestate în viaţa pământească a lui Hristos, care îngăduie celor ce s-au îndepărtat de harul Botezului, recăzând în păcat, să fie restauraţi şi înnoiţi cu totul, după chipul lui Hristos.

Relaţia dintre Cruce şi pocăinţă

Astfel, pocăinţa, în Postul Mare, este o continuă răstignire duhovnicească, o neîncetată Cruce şi Înviere, într-o legătură nedespărţită. Crucea ne deschide drumul mântuirii, ştergând zapisul păcatelor noastre prin suferinţă şi jertfă, iar Învierea încununează acest drum glorios, izbăvind lumea din stricăciunea morţii, înnoind făptura şi dăruind viaţă veşnică neamului omenesc: „Lumina-tu-s-au toate cu Învierea Ta, Doamne, şi Raiul iarăşi s-a deschis; şi toată zidirea lăudându-Te, cântare Ţie totdeauna aduce” (Vecernia Duminicii Sfintei Cruci).

Concluzionând cele spuse, am putea afirma că pocăinţa lucrată în perioada Postului Mare este, de fapt, o luare a Crucii, a cărei prezenţă în Triod este permanentă. Legătura intimă a Crucii cu Hristos face din ea „icoana icoanelor”, locul însuşi al prezenţei lui Hristos în iubirea Sa mântuitoare. Venerarea Crucii în mijlocul Postului Mare, de exemplu, după ce în Duminica Ortodoxiei s-a amintit că ea nu este idol, ci închinarea urcă la prototip, are o valoare considerabilă. Venerarea ei transmite credincioşilor bucuria Crucii, adică efectele mântuitoare ale Patimii. Cei ce o sărută cu evlavie sunt încredinţaţi că primesc Duhul Sfânt şi găsesc o adevărată sfinţire în razele duhovniceşti pe care le iradiază Crucea.

Pe de altă parte, din puterea Crucii, luăm putere pentru a continua efortul nostru de curăţire şi pocăinţă. Crucea ne dă puterea de a respinge, prin înfrânare, patimile trupeşti, pentru a ajunge la Înviere. Ea ne hrăneşte, sfinţeşte şi întăreşte sufletele şi trupurile. Nu numai în duminica a treia, ci şi în tot Postul Mare ea este privită drept cârma, graţie căreia vom ajunge la limanul mântuirii, „tăria postului, ajutătoare celor ce priveghează…apărătoare celor ce li se face război”.

Bucuria Crucii

Este de remarcat faptul că tema Crucii, care predomină cântările bisericeşti ale acestei duminici, este ex­primată, nu în temeiul suferinţei, ci al biruinţei şi al bucuriei. Mai mult, temele muzicale ale cano­nului Duminicii sunt scoase din slujba Sfintelor Paşti: „Ziua învierii” şi întreg canonul este o parafrazare a canonu­lui de Paşti. Sensul tuturor acestora este limpede: suntem la înjumătăţirea Postului Mare. Pe de o parte, efortul fi­zic şi spiritual, dacă a fost serios şi susţinut, începe să se facă simţit şi să apese mai mult, iar oboseala începe să se manifeste. Avem nevoie de ajutor şi de îmbărbă­tare. Iar, pe de altă parte, suportând această oboseală şi urcând muntele până la acest nivel, începem să în­trezărim sfârşitul călătoriei noastre şi licăririle mărite ale Paştelui.

Postul Mare înseamnă propria noastră răs­tignire, propria noastră experienţă, oricât de limitată ar fi ea, a poruncii lui Hristos, pe care o anunţă textul Evangheliei din această duminică: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de Sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Dar nu putem să ne luăm crucea şi să-L urmăm pe Hristos dacă nu ne-am luat crucea Sa, aceea pe care a luat-o pentru a ne mântui. Crucea Sa, şi nu a noastră, este cea care ne mântuieşte. Crucea Sa, nu numai că dă un sens celorlalte cruci, dar le face eficiente.

Anticipare a Învierii

Această duminică este icoană sau o anticipare a Săptămânii Sfintelor Patimi şi a Învierii Domnului: „Trecând a treia săptămână a cinstitului post, Hristoase Cuvinte, învredniceşte-ne să vedem lemnul Crucii celei făcătoare de viaţă şi cu cinste să ne închinăm şi să cântăm după vrednicie; să slăvim stăpânirea Ta, să lăudăm Patimile Tale, să ajungem în chip curat la slăvita şi sfânta Înviere, la Paştile cele de taină, prin care Adam iarăşi a intrat în rai” (Vecernia vinerii din săptămâna a III-a a Postului Mare).

În centrul Postului Mare, Crucea apare ca un pom al vieţii din mijlo­cul raiului; ea defineşte şi caracterizează tot timpul celor 40 de zile, căci calea ce duce la Paşte va fi de acum înainte marcată şi organizată de semnul Crucii.

Întreg Postul Mare este, aşadar, un timp rânduit în vederea răstignirii duhovniceşti şi ne îngăduie să spunem că fiecare dintre virtuţile practicate aici, ca pregătire în vederea celebrării Patimilor Domnului, este de fapt o participare voluntară şi reală, chiar dacă parţială, la jertfa de pe Cruce. Crucea este principiul nemijlocit al virtuţilor şi invers, toate virtuţile sunt direcţionate spre participarea mistică a celui ce le practică, la Patima lui Hristos.