Ai putea întreba: de ce trebuie să port eu vina şi să sufăr pentru păcatul altuia, pentru păcatele unor Adam şi Eva, al căror nume nici nu le-aş fi ştiut dacă Marele Moise nu mi-ar fi spus despre ele? Mai mult, trebuie să sufăr pentru păcatul lor care, de unde ştiu eu, trebuie înţeles într-un sens literal exact aşa cum este scris în Biblie, sau alegoric? Au nu Dumnezeu a poruncit să ne iertăm unii pe alţii şi să nu pomenim păcatele aproapelui nostru, ba mai mult, să ne iertăm unul pe altul din inimă, întotdeauna şi în toate (cf. Matei 6, 14-15)? Dar El, aici, cum de pedepseşte mii de generaţii, începând de la primii oameni, pentru căderea lor în păcat!?

Frate, nu-I reproşa nimic, ci cu umilinţă şi cu dragoste pleacă-te înaintea voinţei Lui, chiar dacă ar fi precum spui (dar, de fapt, nu este - aşa cum voi arăta îndată). Aminteşte-ţi de monahul care L-a iubit pe Dumnezeu până acolo încât a primit de la El toate cu bucurie, şi a zis: „Dacă Dumnezeu ar dori în clipa aceasta să mă duc în iad pentru totdeauna, aş face chiar şi aceasta, din tot sufletul, cu dragoste, fără nici cea mai mică şovăire în inimă. Aş face totul pentru ca să se facă voia Sa”. Vezi, nu degeaba a primit acest bătrân de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Încearcă să urmezi felul în care şi-a potrivit el voia sa voii lui Dumnezeu, care este bună şi plăcută (Rom. 12, 2). Iubeşte pe Dumnezeu, căci toate li se lucrează spre bine celor ce iubesc pe Dumnezeu (Rom. 8, 28); şi iarăşi, Domnul a făgăduit cununa vieţii... celor ce-L iubesc (Iac. 1, 12), iar în acea zi vei fi de-a dreapta Lui şi El te va chema în Împărăţia Lui cea veşnică şi în bucurie (cf. Matei 25, 33-34).

Dar, vei zice, oare nu Dumnezeu e Cel ce m-a lăsat pradă iadului? Nu, nu Dumnezeu. Tu l-ai făcut, tu ţi-ai făcut moartea şi iadul. Dumnezeu n-a făcut moartea (cf. Înţ. lui Sol. 1, 13); şi El nu doreşte cu nici un chip moartea păcătosului (cf. Iez. 33, 11). Dar Dumnezeu a ştiut că tu îl vei învinovăţi neîncetat de moartea ta. Şi din această pricină, din dragoste pentru Tine, El a venit şi a primit moartea. Ca Dumnezeu, El nu putea muri, dar ca trup, putea. Şi aşa, Şi-a luat trup, S-a întrupat, a venit la tine în trup muritor şi a primit moartea, cea mai cumplită din câte sunt cu putinţă, atât prin chinurile pricinuite cât şi în umilinţă. A primit Răstignire. Aşa că nu-L învinui pe Dumnezeu, ci pleacă-te înaintea Lui.

(Cugetările unei inimi smerite – un document din secolul al XV-lea despre viața duhovnicească, Editura Egumenița, p. 44-46)