Deprinderile păcătoase şi patimile nu pot fi vindecate fără spovedanie. Vindecarea va fi incompletă şi insuficientă fără spovedanie, dar cu ajutorul spovedaniei ele se dezrădăcinează uşor. Întotdeauna trebuie să acordăm atenţie deosebită spovedaniei, întotdeauna să ne pregătim cu grijă pentru ea şi să spovedim cu sinceritate toate greşelile noastre.

De duhovnic nu are rost să ne temem şi nu trebuie să ne ruşinăm de el. Duhovnicul ştie totul, ştie toate păcatele, deoarece la el nu se spovedeşte numai un suflet, ci se spovedesc sute şi lui nu-i vezi niciun păcat, oricât de mare şi de greu ar fi el.

Dacă conştiinţa din om nu s-a pierdut, ea nu îi va da pace până când el nu va spune la spovedanie totul în amănunt. Numai că nu trebuie să spună amănuntele care sunt de prisos, care nu lămuresc esenţa lucrurilor, ci doar să le schiţeze. O asemenea descriere a păcatului, care nu este străină de desfătarea cu amintirea păcatului, mai ales când e vorba de desfrânare, Sfinţii Părinţi nu sfătuiesc să o admitem, pentru ca inima, care încă mai iubeşte păcatul, să nu tărăgăneze, nici să se desfete cu păcatul.

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, p. 73)