Sunt oameni care, din orice situaţie ştiu să scoată la lumină partea comică. Râsul în sine sau, judecat din punct de vedere moral nu este de condamnat. E un lucru firesc al naturii noastre, având o înrâurire pozitivă asupra vieţii lăuntrice.

Trebuie făcută însă o deosebire care îndeobşte nu este luată în seamă. Sunt oameni care caută să picure cu acidul trufiei lor suferinţa şi umilinţa în faţa destinului nefericit al altora. Aici râsul nu mai are sensul creator. Oamenii se socotesc în genere prea deştepţi şi îşi hrănesc trufia din sufletele celor mai adânc încercaţi. Râsul în acest fel trebuie condamnat, pentru că are un sens negativ. Este ceea ce numim batjocură. Şi nimeni nu are dreptul de a se chema om dacă se simte bine când râde pe seama celor mai adânci şi umane dintre stările interioare ale fratelui său.

Există totuşi un alt fel de râs creator. E vorba de humor. Oamenii care sunt dăruiţi cu acest simţ al humorului, sunt dintre cei mai buni. Râsul lor este pozitiv, este luminat. Râsul lor este o bucată din dorul nostru de viaţă.

Humorul este blând, batjocura este crudă. Humorul este uman; râsul batjocoritor este inuman. Inteligenţa este prezentă în humor ca şi în batjocură, dar această aleasă însuşire a omului este aici curată, nu este pervertită, drăcească, cum e în al doilea caz.

(Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Editura Anastasia, 1995, pp. 20-21)