Toate faptele noastre săvârşite la vedere în familie, în societate, la serviciu, constituie comportarea noastră. Dacă ne uităm împrejur, nu putem decât să spunem că, în general, comportarea noastră este în cea mai mare parte corectă. Dar dacă este tot aşa de corectă şi starea noastră interioară - aceasta nu o putem susţine. Ochii celor care ne înconjoară au o puternică influenţă asupra intenţiilor noastre. Aceşti martori ne forţează să nu dăm libertate răutăţii care se iveşte în inimă; noi ne abţinem de la rău, iar comportarea noastră apare corectă. Dacă nu ar fi ei, comportarea noastră s-ar arăta cu totul altfel. Dar aşa ea este altfel de îndată ce ne încredinţăm că nu suntem văzuţi de nici un ochi străin. Şi se întâmplă la unii că de îndată ce circumstanţele exterioare se schimbă, iar ei pot să trăiască mai în libertate, tot ceea ce era mai înainte ascuns de frica privirii altora izbucneşte în afară, iar omul corect de mai înainte se arată şi beţiv, şi desfrânat, şi chiar hoţ.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Războiul nevăzut, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 150)