Când suntem cuprinşi de grija pentru o persoană iubită, care este departe de noi sau pe care nu o putem ajuta, să o lăsăm, cu deplină credinţă, pe seama Celui în Care ne-am pus noi înşine credinţa şi Care o va păzi mult mai bine de­cât noi.

Suferim deseori în viaţă de neputinţa de a ajuta, de a uşu­ra în vreun fel soarta grea a aproapelui nostru. Ne slăbeşte până şi rugăciunea, ne simţim sleiţi de putere, când s-ar ce­re să fim gata să ne dăm şi viaţa pentru ajutorarea cuiva. În asemenea clipe să ne amintim de unde îi poate veni ajutor şi mângâiere. Prietenul nostru nu este singur; îl apără Cel a cărui mână este mereu în stare să ajute, să susţină şi să-l aducă la normal pe orice căzut, Cel care va merge să caute oaia cea pierdută şi o va duce la pajişte mănoasă. Toate cele ce ne sunt scumpe şi dragi, toate cele pe care le preţuim mai mult să ne hotărâm a le încredinţa în mâinile Mântuitorului şi con­ştiinţa ni se va uşura. Ştim că El va păstra comoara pe care I-o vom încredinţa până în ziua când nu va mai fi ameninţa­tă de nicio primejdie.

(Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului, Editura Sophia, p. 227)