O asemenea campanie îndreptată împotriva Bisericii nu s-a mai întâlnit niciodată. Au atacat-o, pe rând, ASUR, economistul Moise Guran, deputatul Mădălin Voicu și numeroși, foarte numeroși oameni din public. A mai venit și știrea despre căderea istorică în sondaje a încrederii în Biserică sub 70%. Nu știm, în această ultimă informație, cât este adevăr și cât manipulare, cât reprezintă o reflectare de moment a atacurilor dure la adresa Bisericii și cât este trend constant descendent. Asta rămâne să vedem în viitor.

Ne putem teme însă că lucrurile merg, pentru Biserică, pe o turnură negativă. Noi, românii, îi acordam cote de încredere nepermis de mari pentru o țară „civilizată”, membră a Uniunii Europene. Se cădea ca o instituție veche, retrogradă și conservatoare, reacționară, antimodernă și nedemocratică să fie detronată de pe soclul nemeritat pe care îl ocupa în mintea noastră a tuturor. De acest lucru se ocupă câteva ONG-uri și gălăgioșii lor exponenți, câteva televiziuni și persoane din audio-vizual aflate în posturi extrem de vizibile.

În ultima perioadă, reacțiile de pe diverse site-uri, din blogosferă și din rețelele de socializare sunt foarte zgomotoase și alarmiste. E ca un fel de război pe declarații, luări de poziție, comunicate și eseuri care tratează problema de pe o poziție sau de pe alta. Lucrurile sunt inflamate rău și, cât se poate omenește prevedea, vor rămâne în starea aceasta încă mult timp de acum înainte.

Ateii sunt parcă mai mulți ca niciodată, au zeci de comentarii negative la orice articol legat de Biserica Ortodoxă, sunt activi, înverșunați, inflexibili și dogmatici în părerile lor, mult mai „dogmatici” decât cei pe care îi acuză de dogmatism. Nu se poate iniția un dialog cu ei pentru că nu par să răspundă la stimuli raționali. În ciuda mulțimii lor (sau doar a mulțimii pseudonimelor?), au câteva idei puternice, fixe și mărginite, dar pe care le repetă fără să obosească, iar asta pare să constituie, pentru ei, o rețetă de succes.

Plecând de la manipularea câtorva idei clare și generoase cum ar fi asigurarea dreptului de opțiune, a libertății de conștiință, a laicității statului, ateii militanți și foarte activi vor desființarea pur și simplu a religiei. Probabil că nu vor avea liniște decât în momentul în care orice urmă de religiozitate va dispărea de peste tot. Dar, cu părere de rău pentru ei, îi putem înștiința că nu vor avea liniște niciodată. Democrați până în pânzele albe, ei nu pot ataca fățiș religia, dreptul la alegere în sfera privată fiind, chiar pentru ei,... sacru. Dar atacă, mai bine zis mânjesc, tot ce ține de credință. Preoții sunt cei mai vizați, fiind catalogați drept niște șarlatani sau „derbedei”, cum se exprima un distins parlamentar român. Ora săptămânală de religie devine, în viziune ateistă, îndoctrinare odioasă sau „tâmpire a copiilor”, cum zice un comentariu de pe facebook. Finanțarea Bisericii de către stat ne transformă într-o „teocrație medievală” în care voința populară e nesocotită grav, ca și dreptul persoanei la opțiune liberă. 

De aceea e foarte posibil ca încrederea în Biserică să scadă, în viitor. Din păcate, avem toate premisele pentru ca acest lucru să se producă într-un timp nu prea îndepărat. Astfel ne-am alinia, ca mentalitate, la nivelul țărilor occidentale, din rândul cărora pretindem că vrem să facem parte și unde nu se mai pune niciun preț pe credința creștină. Campania mediatică de discreditare a Bisericii pare să continue neabătută, ceea ce îi va asigura și succesul scontat. E un lucru știut, atât de propaganda sovietică, cât și de specialiștii în publicitate: pentru ca un lucru să fie acceptat de opinia publică nu trebuie să fie adevărat, e suficient doar să fie repetat de foarte multe ori, astfel încât oamenii să se obișnuiască cu el. În acest mod se fac reclamele la detergenți, se duc campaniile de presă care distrug destine și tot aceeași cale este urmată când intenția este distrugerea credibilității Bisericii Ortodoxe Române.

Au apărut și răspunsuri pertinente la atacurile împotriva Bisericii. Acestea însă nu pot avea succesul denigrărilor. Pentru că fac apel la calm, rațiune, la gândire logică, lucruri prea complicate pentru omul grăbit al vremurilor noastre, care le știe pe toate încă înainte să apese pe tastatură. E suficient să repeți de multe ori că se închid școli și spitale (instituții de care toți avem nevoie) ca să se ridice, în schimb, biserici pentru o preoțime pusă doar pe câștig, pentru ca oamenii să și creadă asta.  Apoi e iarăși pervers să pui în contrast salariile preoților plătite de la bugetul de stat cu salariile primite de profesori și medici. În fine, Biserica va fi, în continuare, acuzată că ar face profituri imense pe seama credulității oamenilor care, doar din neștiință și din lipsă de educație (ateistă, se înțelege), îi mai calcă încă pragul.

Putem să ne gândim însă ce s-ar întâmpla dacă, într-adevăr, scăderea încrederii în Biserică s-ar produce din ce în ce mai mult, ajungând până la cotele obișnuite în țările occidentale. Acest scenariu devine din ce în ce mai plauzibil. Bisericile sunt încă pline, de acord cu cei ce zic asta. Dar nu trebuie să uităm că ele nu au decât o capacitate de cuprindere decât de 10-15% din totalul de ortodocși (așa că ar mai fi nevoie de încă multe biserici de construit...). Apoi, dintre cei care intră în ele, tinerii sunt încă destul de puțini. Ei sunt, cu siguranță, cei vizați de actuala campanie anti-ortodoxă. Iar dacă în cazul lor ținta este atinsă, atunci viitorul nostru este sumbru.

Până la urmă însă, ce pierde Biserica din această campanie? Va fi ceva mai rău privită, vor scădea, probabil, și fondurile pe care le va primi. Cei care sunt credincioși ortodocși (sau doar se declară astfel) vor avea mai mult de suferit, vor fi priviți chiorâș de majoritatea „educată”, „civilizată” și „europenizată”. Va fi ceva mai greu să fii creștin, ceea ce comportă și o nuanță pozitivă, aceea că va scădea farisesimul. Va exista o modă a părăsirii Bisericii, a aruncării cu pietre în ea, va fi un cal de bătaie bun, menit să explice toate rămânerile noastre în urmă, toate disfuncționalitățile și decalajele față de Occident. Bine, și acum se aude destul des explicația asta, dar atunci va fi generalizată.

Dar cei ce vor pierde vor fi oamenii care, sub influența acestei dezinformări, crescuți și educați într-un individualism funciar, se vor depărta de credința ortodoxă, vor deveni liber-cugetători sau își vor căuta mântuirea pe la new-age, prin budism și prin tot felul de „spiritualități”, mai mult sau mai puțin orientale. De aceea, poziția de înfruntare, de războire cu organizațiile și persoanele care atacă Biserica trebuie dublată de grija față de cei ce cad pradă acestor influențe. Căci și ei tot fii ai Bisericii noastre Ortodoxe sunt (or fi și de pe la secte printre ei, e posibil, dar sunt convins că majoritatea au fost botezați ortodox în pruncie, deci trebuie chemați la matcă; Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut, prin urmare avem datoria să luptăm ca ei să se reîntoarcă acolo unde au fost cândva).

Am putea spune și noi, asemeni Sfântului Ciprian al Cartaginei, „extra Ecclesiam nulla salus” („în afara Bisericii nu există mântuire”), dacă nu ar părea cam dură o asemenea expresie oamenilor de azi. Ateilor nu le poți demonstra nimic; celor care caută însă o anume spiritualitate, dar resping Ortodoxia, resping rolul preoților și tainele pe care aceștia le săvârșesc, trebuie să ne adresăm în viitor. Pentru că ei vor fi cei care vor căuta alinare în altă parte dacă mistificarea de acum va avea succes.

Biserica a trecut și prin perioade mai grele în viața ei, de când a luat ființă, la Cincizecime, și până azi. Față de persecuțiile la care a fost supusă de împărații romani în antichitate, de teroarea petrecută în regimurile comuniste atee, de ceea ce pătimesc creștinii de azi în unele țări musulmane (unde sunt omorâți pe capete), campania de denigrare din presa românească pare doar un moft. Asemenea forme „soft” de denigrare par numai să inflameze  spiritele în dispute sterile, nu să schimbe destine, nici să modifice evoluții sociale sau bisericești pe termen lung. Totuși, pot avea un mare impact negativ, depărtând de Ortodoxie pe cei ce, altfel, s-ar apropia în mod firesc de ea.