Deosebirea între lucrările Duhului Sfânt și lucrările întunericului
Harul Sfântului Duh, dăruit nouă la Botez în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, fără să țină seama de căderea oamenilor în păcate și nici de întunericul din jurul sufletului nostru, luminează în inimă cu lumina dumnezeiască a neprețuitelor merite ale Domnului Hristos.
În ce anume constă deosebirea între lucrările Duhului Sfânt – Care prin mijlocirea Sfintelor Taine Se sălășluiește în inimile celor ce cred în Domnul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos – și lucrările întunericului păcatului, care lucrează hoțește prin îmboldirea și ațâțarea satanicească?
Duhul lui Dumnezeu ne amintește de cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos și lucrează una cu El, totdeauna la fel, umplând de bucurie inimile noastre și îndreptând pașii noștri pe calea păcii; iar duhul cel viclean, satanic, totdeauna uneltește împotriva lui Hristos și lucrările lui în noi sunt răzvrătitoare, aspre și pline de poftă trupească, de pofta ochilor și de trufia vieții pământești. Amin, amin zic vouă, tot cel viu și credincios Mie, nu va muri în veac! – cel ce a câștigat harul Sfântului Duh pentru dreapta sa credință în Hristos, chiar dacă s-ar întâmpla să și moară sufletește, din cauza vreunui păcat oarecare, săvârșit din neputința firii omenești, totuși, nu va muri pentru veșnicie, ci va fi înviat cu harul Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce ridică păcatul lumii și dăruiește har peste har. Despre acest har care a fost arătat întregii lumi și neamului nostru omenesc în Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, s-a și spus în Evanghelie: în Acela era viața și viața era lumina oamenilor și adaugă: Și lumina întru întuneric luminează și întunericul n-a cuprins-o. Asta însemnă că harul Sfântului Duh, dăruit nouă la Botez în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, fără să țină seama de căderea oamenilor în păcate și nici de întunericul din jurul sufletului nostru, luminează în inimă cu lumina dumnezeiască a neprețuitelor merite ale Domnului Hristos.
Și această lumină a lui Hristos, când păcătosul este încă nepocăit, strigă către Tatăl: „Avva, Părinte, nu Te mânia până în sfârșit asupra acestei neîntoarceri”, iar mai pe urmă, după întoarcerea păcătosului în calea pocăinței, șterge cu desăvârșire din amintire, chiar și urmele călcărilor de poruncă săvârșite, îmbrăcând pe cel ce era mai înainte păcătos, din nou în haina nestricăciunii, țesută din firele harului Duhului Sfânt, despre a cărui dobândire, ca scop al vieții creștine, vorbesc eu de atâta vreme dragostei tale.
(Sfântul Serafim de Sarov, Viața, nevoințele și învățăturile, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 350-351)
Să trăim bucuria de-a o avea pe Maica Domnului ca mamă a noastră!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro