Deschiderea anului universitar pentru studenții teologi din Caransebeș

Episcopia Caransebeşului

Deschiderea anului universitar pentru studenții teologi din Caransebeș

Joi, 3 octombrie, a avut loc deschiderea anului universitar pentru studenții care frecventează cursurile  Secției de Teologie-Didactică din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Sociale a Universității „Eftimie Murgu” din Reșița.

Evenimentul festiv a debutat cu o slujbă de Te-Deum, oficiată de către PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Catedrala episcopală cu hramurile „Învierea Domnului” și „Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul” din Caransebeș. În continuare, a avut loc deschiderea oficială a anului universitar 2013-2014, în sala de festivități „Episcop Elie Miron Cristea” a Episcopiei Caransebeșului. 
„Dragi studenți, vă îndemn, acum la început de an universitar, să fiți mai responsabili, să munciți mai mult, să vă rugați neîncetat, ca binecuvântarea lui Dumnezeu să fie peste noi și peste această Biserică locală din istorica Episcopie a Caransebeșului. Vă doresc succes tuturor, Dumnezeu să vă lumineze mintea, să vă înțelepțească, să vă dăruiască răbdare și dragoste în tot ceea ce înseamnă însușirea cunoștințelor celor bune și folositoare”, a arătat PS Lucian în cuvântul adresat celor prezenți.

De asemenea, pr. Daniel Alic, consilierul cultural al Episcopiei Caransebeșului, a precizat: „Deschiderea festivă de astăzi a comemorat două evenimente importante pentru istoria învățământului teologic din Caransebeș. În primul rând, împlinirea a 15 ani de la reînființarea Secției de Teologie-Istorie la Caransebeș, în cadrul Universității „Eftimie Murgu” din Reșița, iar în al doilea rând, împlinirea a 148 de ani de la deschiderea pentru prima dată la Caransebeș a cursurilor Institutului Teologic de grad universitar din vremea episcopului Ioan Popasu. Aceste evenimente reponsabilizează deopotrivă studenții și profesorii Secției de Teologie din Caransebeș, spre o misiune teologică articulată, în duhul tradiției, dar și spre o lucrare culturală și misionară a teologiei cu caracteristici în tonul provocărilor contemporane ale societății”.

La evenimente au participat cadrele didactice ale Facultăţii de Teologie din Caransebeş, conducerea Universităţii „Eftimie Murgu” din Reşiţa, precum şi elevi și studenţi teologi din municipiul Caransebeș.

(Sursa: episcopiacaransebesului.ro