(In. 17, 1) Acestea a vorbit Iisus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească.

Prin urmare, Iisus spune, Tu ai dat Fiului acea cinstire care Îi acordă Lui stăpânireaa universală – deşi ar fi primit acest fel de cinstire mai târziu. Şi ce măreaţă cinste era deja aceea de a fi Alesul lui Dumnezeu! Cu toate acestea, El spune: Mi-ai dat această cinste, deci preaslăveşte-Mă, adică, într-un mod potrivit cu cinstirea de care M-ai făcut demn. Descoperă-Mă înaintea tuturor la ceasul pătimirii Mele, pentru ca, prin faptele ce se vor întâmpla pe cruce, toţi să cunoască măreţia cinstei Mele. Ei vor recunoaşte că nu meritam să sufăr, nici că am făcut-o astfel silit fiind, ci am făcut aceasta pentru binele măreţ al omenirii. Deci, cuvintele preaslăveşte-Mă, nu înseamnă dă-Mi slavă Mie, ci mai degrabă, ele semnifică descoperă-Mi slava care Mi-a fost dată Mie de către Tine și cu acelaşi înţeles, El a adăugat, pentru ca Fiul să te preaslăvească pe Tine, adică, prin acele lucruri care Mi-au fost făcute Mie, Tu să fii văzut mare şi slăvit prin Mine. Cu cât lucrarea Mea apare mai de preţ, cu atât Numele Tău devine mai cunoscut.

(Teodor de Mopsuestia, Comentariu la Ioan 6, 17, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)