Întoarcerea desfrânaților de la faptele lor este la fel de mare ca și convertirea păgânilor.

În general, desfrânarea este văzută în Scriptură ca o sumă a tuturor păcatelor, iar în Vechiul Testament desfrânarea avea și sensul de idolatrie (Iezechiel 16, 20; Leviticul 17, 7; Leviticul 20, 5 ș. a.). Pentru că cel mai cumplit idol, căruia nu este om care să nu-i aducă jertfe, este chiar trupul nostru (Galateni 5, 19-21). De aceea și Hristos, vrând să însumeze toate păcatele omenirii, ne numește „neam viclean și desfrânat” (Matei 16, 4).

(Ierodiaconul Savatie Baștovoi, În căutarea aproapelui pierdut, Editura Marineasa, Timișoara, 2002, p. 18)