Leviticul (A treia Carte a lui Moise) – Capitolul 20
Capitole:123456789101112131415161718192021222324252627
1. Grăit-a Domnul cu Moise şi a zis:
2. «Spune fiilor lui Israel acestea: Dacă cineva dintre fiii lui Israel şi dintre străinii care trăiesc printre Israeliţi va da din copiii săi lui Moloh, acela să fie dat morţii: poporul băştinaş să-l ucidă cu pietre.
3. Şi Eu Îmi voi întoarce faţa Mea împotriva omului aceluia şi-l voi stârpi din poporul său, pentru că a dat din copiii săi lui Moloh, ca să întineze locaşul Meu cel sfânt şi să necinstească numele Meu cel sfânt.
4. Iar dacă poporul băştinaş îşi va închide ochii săi asupra omului aceluia, când va da din copiii săi lui Moloh,
5. Îmi voi întoarce faţa Mea împotriva omului aceluia şi împotriva neamului lui şi-l voi stârpi din poporul său pe el şi pe toţi cei ce fac desfrânări asemenea lui, desfrânând după Moloh.
6. Dacă vreun suflet va alerga la cei ce cheamă morţii şi la vrăjitorii, ca să desfrâneze în urma lor, Eu voi întoarce faţa Mea împotriva sufletului aceluia şi-l voi pierde din poporul lui.
7. Sfinţiţi-vă pe voi înşivă şi veţi fi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt.
8. Păziţi legile Mele şi le pliniţi, că Eu sunt Domnul, Cel ce vă sfinţeşte.
9. Cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa să fie dat morţii, că a grăit de rău pe tatăl său şi pe mama sa şi sângele său este asupra sa.
10. De se va desfrâna cineva cu femeie măritată, adică de se va desfrâna cu femeia aproapelui său, să se omoare desfrânatul şi desfrânata.
11. Cel ce se va culca cu femeia tatălui său, acela goliciunea tatălui său a descoperit; să se omoare amândoi, căci vinovaţi sunt.
12. De se va culca cineva cu nora sa, amândoi să se omoare, că au făcut urâciune şi sângele lor este asupra lor.
13. De se va culca cineva cu bărbat ca şi cu femeie, amândoi au făcut nelegiuire şi să se omoare, că sângele lor asupra lor este.
14. Dacă îşi va lua cineva femeie şi se va desfrâna cu mama ei, nelegiuire face; pe foc să se ardă şi el şi ea, ca să nu fie nelegiuiri între voi.
15. Cel ce se va amesteca cu dobitoc să se omoare şi să ucideţi dobitocul.
16. Dacă femeia se va duce la vreun dobitoc, ca să se unească cu el, să ucizi femeia şi dobitocul să se omoare, că sângele lor este asupra lor.
17. De va lua cineva pe sora sa, după tată sau după mamă, şi-i va vedea goliciunea şi ea va vedea goliciunea lui: aceasta este ruşine şi să fie stârpiţi înaintea ochilor fiilor poporului lor. El a descoperit goliciunea surorii sale; să-şi poarte păcatul lor.
18. Bărbatul care se va culca cu femeie în timpul curgerii ei şi-i va descoperi goliciunea, acela a descoperit curgerea sângelui ei şi ea şi-a descoperit curgerea sângelui său: amândoi să fie stârpiţi din poporul lor.
19. Goliciunea surorii mamei tale şi a surorii tatălui tău să n-o descoperi, că unul ca acela îşi dezgoleşte trupul rudei sale şi-şi vor purta păcatul amândoi.
20. Cel ce se va culca cu mătuşa sa descoperă goliciunea unchiului său; să-şi poarte amândoi păcatul şi fără copii să moară.
21. De va lua cineva pe femeia fratelui său, urâciune este, că a descoperit goliciunea fratelui său: fără copii să moară.
22. Păziţi toate aşezămintele Mele şi toate hotărârile Mele şi le pliniţi şi nu vă va arunca de pe sine pământul în care vă voi duce să trăiţi.
23. Să nu umblaţi după obiceiurile popoarelor pe care le voi alunga de la voi, că ele au făcut acestea toate şi M-am scârbit de ele.
24. Eu doară v-am spus: Voi veţi moşteni pământul lor şi Eu vă voi da să moşteniţi pământul în care curge lapte şi miere. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, Care v-am despărţit de toate popoarele.
25. Să deosebiţi dobitocul curat de cel necurat şi pasărea curată de cea necurată; să nu vă întinați sufletele voastre cu dobitoc sau cu pasăre, nici cu toate cele ce se târăsc pe pământ, pe care Eu le-am deosebit ca necurate.
26. Să-Mi fiţi sfinţi, că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt şi v-am deosebit de toate popoarele, ca să fiţi ai Mei.
27. Bărbatul sau femeia, de vor chema morţi sau de vor vrăji, să moară neapărat: cu pietre să fie ucişi, că sângele lor este asupra lor».