Despre păzirea de cărţile care cuprind învăţături mincinoase
Nu-ţi este îngăduit să citeşti alte cărţi despre religie decât cele scrise de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii Soborniceşti a Răsăritului. Acest lucru îl cere Biserica de Răsărit de la fii săi.
Iarăşi îţi aduc, fiu credincios al Bisericii de Răsărit, cuvânt de sfat nemincinos şi bun. Acest cuvânt nu e al meu: este cuvântul Sfinţilor Părinţi. De la ei vin toate sfaturile mele.
Păzeşte-ţi mintea şi inima de învăţătura mincinoasă. Nu vorbi despre creştinism cu oameni molipsiţi de învăţături mincinoase; nu citi cărţi despre creştinism scrise de dascăli mincinoşi. Adevărul se află în tovărăşia Duhului Sfânt: El este Duhul Adevărului. Minciuna o însoţeşte şi o ajută duhul diavolului, care este minciună şi părintele minciunii.
Cel ce citeşte cărţile dascălilor mincinoşi intră negreşit în părtăşie cu duhul viclean şi întunecat al minciunii. Lucrul acesta să nu ţi se pară ciudat şi de necrezut: aşa spun răspicat luminătorii Bisericii, Sfinţii Părinţi. Dacă în mintea şi sufletul tău nu este scris nimic, Adevărul şi Duhul să scrie în ele poruncile lui Dumnezeu şi învăţătura Lui duhovnicească.
Nu-ţi este îngăduit să citeşti alte cărţi despre religie decât cele scrise de către Sfinţii Părinţi ai Bisericii Soborniceşti a Răsăritului. Acest lucru îl cere Biserica de Răsărit de la fii săi (...) . Iar dacă gândeşti altfel şi socoţi porunca Bisericii mai puţin întemeiată decât socotinţa ta şi a celorlalţi de un cuget cu tine, atunci nu mai eşti fiu al Bisericii, ci judecător al ei.
Mă numeşti mărginit, neluminat îndeajuns, rigorist? Lasă-mă în mărginirea şi în celelalte neajunsuri ale mele: voiesc mai bine a rămâne, cu toate aceste neajunsuri, fiu al Bisericii de Răsărit, decât că, având toate părutele calităţi, să mă fac mai deştept decât ea şi, ca atare, să-mi îngădui a nu-i da ascultare şi a mă despărţi de ea. Adevăraţilor fii ai Bisericii de Răsărit le va face plăcere glasul meu.
Aceştia ştiu că cel care voieşte a primi înţelepciunea cerească trebuie să lepede înţelepciunea sa pământească, oricât de mare ar fi ea, să o lase deoparte, să o taie, s-o recunoască drept nebunie, aşa cum este ea de fapt (I Cor. III, 19).
(Sfântul Ignatie Briancianinov, Experienţe Ascetice, vol I, Editura Sofia, Bucureşti, 2000)
Să fim simpli și buni, fără gânduri viclene, să atragem harul lui Dumnezeu
Lecturile duhovnicești luminează mintea și sufletul
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro