Mi-ar place să ilustrez printr-o povestire valoarea unui act de slăvire. Găsim în viaţa lui Moise, astfel cum e păstrată de tradiţia iudaică, un episod remarcabil. Moise întâlneşte un păstor în pustiu. El petrece ziua cu acesta şi îl ajută să mulgă oile. Seara îl vede pe păstor cum varsă laptele cel mai bun într-o strachină pe care o aşează pe o piatră, la oarecare distanţă de locul unde se aflau. Moise îl întreabă cui îi este destinat laptele şi păstorul îi răspunde: „E laptele lui Dumnezeu”. Intrigat, Moise stăruie să-i explice. Atunci păstorul îi spune: „Totdeauna pun de o parte laptele cel mai bun şi-l ofer lui Dumnezeu”. Moise mai experimentat decât păstorul referitor la credinţa lui naivă, întreabă: „Şi Dumnezeu îl bea?” „Da!”, răspunde păstorul.

Moise socotind că e de datoria lui să-l lumineze pe bietul om, îi explică atunci că Dumnezeu, duh pur, n-ar putea să bea lapte. Deoarece păstorul refuză să-l creadă, după o discuţie scurtă, Moise îi dă ideea să se ascundă după tufişuri ca să vadă dacă Dumnezeu vine cu adevărat să bea laptele. Păstorul se ascunde, se lasă noaptea; la lumina de lună, vede un pui de vulpe că vine din deşert cu paşi mărunţi, după ce s-a uitat în dreapta şi în stânga, animalul năvăleşte asupra laptelui pe care-l înghite lacom, apoi dispare în deşert. A doua zi Moise îl regăseşte pe păstor foarte deprimat: „Ce s-a întâmplat?” – îl întreabă. „Aveai dreptate, gemu păstorul. Dumnezeu este duh pur şi n-are nevoie de laptele meu!” Moise exclamă: „Ar trebui să fii mulţumit! Tu ştii acum mai mult despre Dumnezeu, decât acum două zile!” „Da, răspunde păstorul, dar singurul lucru care-mi permitea să-I arăt dragostea mea, mi-a fost luat!”.

Moise înţelege atunci şi retrăgându-se în singurătate se roagă din toate puterile lui. În cursul nopţii Dumnezeu i se arată şi îi spune: „Moise te-ai înşelat. E adevărat că sunt duh pur, dar aceasta nu mă făcea să accept cu mai puţină plăcere laptele oferit de păstor, ca semn al dragostei sale: însă, deoarece nu aveam nevoie de laptele lui, îl împărţeam cu acest pui de vulpe căruia îi place nespus!”

(Antonie Mitropolit de Suroj, Şcoala Rugăciunii, Sfânta Mănăstire Polovragi, 1994, pp. 36-37)