Despre vrăjitori și ghicitori
Voi când veți auzi că unul deschide cartea, să fugiţi ca de satana de el, că acela-i ghitiu, vrăjitor cu lucruri sfinte.
- Părinte, sunt creştini ortodocşi care aleargă la vrăjitori şi la cei care deschid pravila. Se poate aşa ceva?
- Cei care deschid pravila, călugări sau preoţi de mir sau maici, au căzut din dreapta credinţă. Aceia se cheamă ghitii, adică vrăjitori cu lucruri sfinte. Cine se duce la cei care deschid pravila, 10 ani nu se pot împărtăşi. Iar cel care deschide pravila, dacă-i preot sau călugăr, este anatema şi este despărţit de Biserică, pentru că face vrăji cu lucruri sfinte.
Ai văzut că vine câte o babă ca să te înşele şi să te ducă în iad: „Hai să-ţi descânte baba!” Cu ghiocul, cu cărţi, să-ţi facă de „ursită”; că ai să te măriţi, că are să te ia cutare, cutare. N-aţi păţit de acestea?
Şi numai vezi că baba face cruce la descântece şi o auzi că zice „Tatăl nostru” şi apoi descântă. Iar la urmă zice: „Descântecul de la mine, leacul de la Maica Domnului!”. Auzi ce zice sluga diavolului? Auzi satana cum amestecă otrava cu mierea, ca să te ducă în fundul iadului? Dar ce legătură are Maica Domnului cu descântecul babei? Biserica condamnă pe descântători: „Cei ce caută în bobi, cei ce caută în cafea, cei ce caută în cărţi, cei ce sting cărbuni, cei ce caută în palme - chiromanţia - sunt opriţi 7 ani de la Sfânta împărtăşanie”.
Voi când veți auzi că unul deschide cartea, să fugiţi ca de satana de el, că acela-i ghitiu, vrăjitor cu lucruri sfinte. Şi baba care face cruce la descântece este tot ghitie, tot diavolul o ţine, ca să te înşele pe tine. „Măi, dar n-a fi păcat! N-a fi păcat, că baba a zis Tatăl nostru şi a făcut cruce!”
(Ne vorbește Părintele Cleopa III, Editura Mănăstirea Sihăstria, 2004, p. 32)
Prin osteneală și ajutor de la Dumnezeu ne izbăvim de slava deșartă
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro