Părinte, ce virtute sau faptă credeți că ne poate păzi în vremurile acestea și cele care vor veni, ca să nu ne lepădăm?

Lepădarea de sine. Nu ne rămâne decât să ne luăm jugul lui Hristos, să ne luăm cămașa Lui, toate chinurile Lui. Și așa ne va da bunul Dumnezeu și darul rugăciunii. Sunt și la noi oameni care cad, se prăbușesc, dar sunt și oameni care rămân în demnitatea lor și, cu rugăciunile lor vrednice pe care le primește Dumnezeu, va fi salvat și neamul acesta. Dar să nu ne găsim în nepăsare. Să nu ne ispitească toate așa-zisele bucurii ale acestei vieți pământești.

Noi trebuie să ne educăm de pe acum copiii, să ne formăm pe noi înșine, să putem posti, să ne putem ruga, să menținem o stare în care să nu ne părăsească Dumnezeu. Atunci când ne părăsește Dumnezeu, cădem în deznădejde. Păzirea de deznădejde – aceasta este o chestiune foarte importantă. Să fim conștienți că omul este în orice moment pe treapta aceasta a ridicării. Nu-i a creștinului deznădejdea. Deznădejdea este numai a omului lipit de material.

(Ne vorbește Părintele Iustin Pârvu, Petru Vodă, 2011, pp. 225-226)