Când protopărintii noştri au ascultat în rai sfatul şarpelui şi au călcat porunca lui Dumnezeu, atunci au devenit robii diavolului, cu toţi urmaşii lor şi apoi cu întregul neam omenesc. Iar diavolul a sărbătorit şi i-a batjocorit pe oameni, ca un tiran şi călău, şi a făcut cu ei ceea ce a vrut. Puţin lucru a fost ca oamenii, în locul lui Dumnezeu, să venereze soarele şi ceilalţi luminători cereşti? Încă au venerat şi animale sălbatice, dobitoace, plante şi aproape că n-a fost făptură pe care să n-o idolatrizeze. Este ruşinos şi a aminti toate celelalte fapte prin care au împlinit voia vrăjmaşului lor, care i-a înrobit. Într-o asemenea robie amară a căzut sărmanul om! „Cunoscut este în Iudeea Dumnezeu; în Israil mare este numele Lui" (Psalm 75: 1). Chiar şi în cele mai neînsemnate colţuri ale lumii, vrăjmaşul, prin nenumărate uneltiri, şi-a dat silinţa, ca să nimicească dreapta slăvire a lui Dumnezeu! De câte ori n-a căzut Israil în idolatrie! În câte alte grele nelegiuri n-a fost aruncat, aşa că „şi-au jertfit pe fiii lor şi pe fetele lor idolilor. Au vărsat sânge nevinovat, sângele fiilor lor şi al fetelor lor, pe care i-au jertfit idolilor din Canaan şi s-a spurcat pământul de sânge" (Psalm 105: 37-38). Printre oameni nu s-a găsit nici unul care să ne slobozească din mâna chinuitorilor. A trebuit să vină Acela, Care este mai puternic și mai presus de toţi, ca să ne slobozească. „Cum poate cineva să intre în casa celui tare şi să-i jefuiască lucrurile, dacă nu va lega întâi pe cel tare şi pe urmă să-i prade casa?" (Matei 12: 29). Văzând Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că nu mai aveam nici o nădejde din nici o parte, cu binecuvântarea Tatălui Său Ceresc, a luat asupra Sa apărarea noastră - cum însuşi prin proroci grăieşte: „Priveam în jur: nici un ajutor! Mă cuprindea mirarea: nici un sprijin! Atunci braţul Meu M-a ajutat şi urgia Mea sprijin Mi-a fost" (Is. 63:5).

(Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008, p. 24)