Noi vedem că părinţii se prihăneau pe ei înşişi. Trebuie să ştim că este dife­renţă între smerenie şi a ne prihăni pe noi: eu sunt păcătos, eu sunt ultimul om, eu sunt câine, eu sunt aşa, şi aşa, şi aşa.

Sigur că toate acestea sunt bune, dar ele nu duc neapărat la smerenie. Acestea sunt exerciţii de smerenie, dar nu sunt smerenie. Smerenia însăşi, atunci cînd a fost atinsă, nu mai are nevoie de astfel de exerciţii. Ea crede şi ştie că aşa este: adică şi cîine, şi toate răutăţile pe care le-am numit.

(Ieromonah Savatie Baștovoi, Singuri în fața libertății, Editura Cathisma, București, 2009, p. 105)