Despre acestă călugăriţă spunea marele duhovnic Vichentie Mălău, că a avut o viaţă sfântă şi nevinovată. Era cu ascultarea la biserică, fiind paraclisieră. Odată, s-a întâmplat că s-a aprins ceva în biserică, iar ea de spaimă s-a îmbolnăvit şi a căzut la pat. Maica stareţă Olimpiada, o iubea foarte mult pentru că era ascultătoare şi sârguitoare. După ce s-a îmbolnăvit şi a căzut la pat, marele duhovnic adesea o cerceta şi o mângâia, spovedind-o şi împărtăşind-o cu Sfintele şi Prea Curatele Taine.

În timpul Postului Mare, ea, stând la pat, totdeauna se ruga şi citea la Psaltire şi nu voia să mănânce nimic decât puţină anaforă şi puţină aghiazmă. Maica Stareţă îi zicea: „Migăluşă, dragul mamei, mai mănâncă câte ceva”, iar ea zicea: „Îmi este de ajuns o bucată de anaforă şi puţină aghiazmă”. Astfel a petrecut tot Postul Mare. O întrebau maicile: „Cum te mai simţi, maică Migăluşă?”, iar ea zicea: „Văd aici lângă mine două fete frumoase care stau una de-a dreapta şi alta de-a stânga şi îmi spun că voi muri la Învierea Domnului”.

Pe atunci făceam armată şi eram venit într-o permisie de opt zile. În drum spre Mănăstirea Sihăstria am trecut pe la Agapia Veche şi am aflat pe maica Migăluşa Bălan bolnavă la pat. Era de loc din sat cu mine şi, fiind orfană, şi-a dorit de mică să vină la mănăstire. Când am ajuns la Agapia, m-am întâlnit cu maica stareţă şi mi-a spus că maica Migăluşa este bolnavă şi de trei zile spune că vine fratele Constantin în concediu. Când m-au văzut că am venit, toate micile se mirau că maica Migăluşa a ştiut că trebuie să vin în concediu. Eu i-am spus maicii că a doua zi de Paşti trebuie să mă întorc la regiment. Iar ea a zis: „Atunci ai să mă vezi pe năsălie în biserică” şi aşa a şi fost.

(Arhimandrit Cleopa Ilie, Urcuş spre Inviere, Editura Trinitas, Iaşi, 1998, p. 380)