Zavistia cea mai rea decât toate este, când cineva se mâhneşte de darurile cele dumnezeieşti ale aproapelui, şi aceasta se numără în păcatele care sunt împotriva Duhului Sfânt. Zavistia, este mare fărădelege, din care se nasc alte cinci păcate. Cel dintâi şi mai rău dintre toate se numeşte ura, pentru că în ce chip bucuria naşte dragostea, aşa şi mâhnirea, ura. Pentru aceasta binele zavistuit de zavistnic e urât lui fiindcă îi pricinuieşte întristare. A doua este clevetirea, când zavistnicul pe ascuns micşorează mărirea celorlalţi. A treia, osândirea asupra altuia când împuţinează faima şi slava lui. A patra, se zice săltare şi bucurie pentru răul aproapelui: atunci, când zavistnicul, socotind că a micşorat lauda şi mărirea altuia îi pare bine, se bucură. A cincea şi cea de pe urmă, este necazul; când zavistnicul se necăjeşte, văzând bunătăţile aproapelui. Fugi frate, de tatăl zavistiei, multe fărădelegi şi morţi nedrepte s-au făcut de el. De la începutul lumii, din zavistia diavolului a intrat prin neascultarea lui Adam, moartea în tot neamul omenesc. Zavistia a făcut ucigător de frate pe Cain. Ea a făcut pe fraţii lui Iosif cel prea frumos, de l-au aruncat în puţ ca să-l omoare.

(Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, pp. 114-115)