Tu, însă, alungă departe de tine orice prefăcătorie și să nu dorești să nimicești pe aproapele tău, nici să muști sau să sfâșii pe semenul tău. Fratele tău este numit parte a trupului tău. Și dacă vreodată, ca om, ai fost mânios, să nu prelungești mânia ta dincolo de hotarele lăuntrului tău, ci restabilește pacea în sufletul tău, umilind orice furie din el.

Cine îmbrățișează pacea în cămara sufletului său, acela pregătește sălaș lui Hristos, pentru că Hristos este pace și în pace dorește să se odihnească. Omul invidios și dușmănos, însă, este blestemat sub toate formele. Bărbatul pașnic este asemeni vitei încărcată cu roade bogate, pe când cel invidios este preocupat de eventualele lipsuri și griji. Și cu cât cel pașnic se desfătează, bucurându-se în Domnul, cu atât cel invidios se micșorează consumându-se de nimicuri. Omul pașnic se cunoaște din belșugul bucuriei; cel invidios însă, se vădește din fața zbârcită și plină de mânie. Bărbatul pașnic va avea părtășie cu îngerii, cel invidios însă, este părtaș diavolilor.

Și precum pacea luminează tainițele minții, tot astfel invidia și răutatea orbesc cele ascunse ale inimii. Pacea alungă dezordinea și o spăimântează; invidia însă, acumulează mânie. De splendoarea păcii fuge orice întuneric, dar unde stăpânește invidia, acolo este încețoșare și întuneric.

(Sfântul Vasile cel Mare, Învățătură către fiul duhovnicesc, traducere de I. Popa, Editura Mitropolia Olteniei, Craiova, 2007, pp. 25-26)