Iertarea este mişcarea sufletului prin care descoperim, pe de o parte, că avem nevoie să  primim şi să oferim iertare, dar că nu ştim şi nu putem să o facem şi, pe de altă parte, că nu e nevoie decât să o cerem de la Dumnezeu.

 

Iertarea este dragoste, iertarea este mila lui Dumnezeu trecută în mine, pe care eu o trec aproapelui meu sau celui care m-a rănit sau mie şi zic: 

"Numai Dumnezeu iartă!" spun atât de bine, dar fără să ştie bine ce spun, mulţi din cei ce refuză să ierte. Ei mărturisesc jumătate din taina iartarii. Cealaltă jumătate e că Dumnezeu nu iartă în "cer", ci în sufletul omului.

 

Iertarea este lucrarea lui Dumnezeu în om, atât pentru a-i oferi iertarea pentru păcatele proprii, cât şi pentru a-i oferi puterea de a ierta celor care i-au greşit lui. E aceeaşi lucrare. Iertarea nu este uitare, dovadă faptul că la o nouă ocazie totul este readus în conştiinţă.

  

(Monahia Siluana Vlad, Meşteşugul bucuriei, Vol 2, Editura Doxologia, 2009, p. 21)