Doar Botezul cu apă şi cu Duh a continuat până astăzi
Botezul lui Ioan a încetat. El nu deţinea puterea deplină, oferită de îndurarea Sfântului Duh adusă lumii de Hristos (Fapte 19, 1-16). Doar Botezul cu apă şi cu Duh a continuat până astăzi.
Botezul lui Ioan a încetat. El nu deţinea puterea deplină, oferită de îndurarea Sfântului Duh adusă lumii de Hristos (Fapte 19, 1-16). Doar Botezul cu apă şi cu Duh a continuat până astăzi. Fără el, nimeni nu se poate numi creştin. Aveţi grijă, Domnul a dat poruncă Apostolilor: „Mergând, învăţaţi toate neamurile botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei 28, 19). Aceasta este porunca vindecătoare şi mântuitoare pe care Apostolii au transmis-o celor ce au urmat şi pe care sfânta, universala şi apostoleasca Biserică a perpetuat-o până în ziua de azi.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Credinţa poporului lui Dumnezeu, traducere de Diana Potlog, Editura Sophia, Bucureşti, 2001, p. 46)
Maica Domnului – smerenia care a încăput dumnezeirea
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro