În familie, şi numai în familie, se simte copilul unic şi de neînlocuit, preţios ca unul ce este dobândit prin suferinţe şi de nerupt din sufletul părinţilor, sânge din sânge şi carne din carne – fiinţă apărută prin însoţirea de taină a altor două fiinţe şi cărora le este datoare cu viaţa sa, cu personalitatea sa, cărora le este o dată pentru totdeauna plăcută şi dragă, în toată specificitatea sa trupesc-sufletesc-spirituală. Lucrul acesta nu poate fi înlocuit de nimic şi, oricât de mişcător ar fi educaţi unii copii adoptivi, ei vor suspina întotdeauna în sinea lor după tatăl şi mama din al căror sânge sunt...

Familia este cea care îi dăruieşte omului două arhetipuri sacre pe care el le va purta în sine toată viaţa şi în relaţie vie cu care va creşte sufletul lui şi se va întări duhul lui: arhetipul mamei curate – ce poartă dragoste, milă şi ocrotire, şi arhetipului tatălui bun – ce dăruieşte hrană, dreptate şi îndrumare.

Vai de omul în al cărui suflet nu este loc pentru aceste arhetipuri ziditoare şi călăuzitoare, pentru aceste simboluri vii şi totodată surse creatoare de iubire spiritualizată şi credinţă spiritualizată! Pentru că puterile abisale ale sufletului său, nefiind trezite şi incubate de aceste imagini bune, angelice, pot rămâne toată viaţa închistate şi amorţite.

Aspră şi întunecată ar deveni soarta omenirii, dacă în sufletele oamenilor ar seca până la capăt aceste izvoare sacre. Viaţa s-ar preface atunci într-o pustie, faptele oamenilor ar deveni fărădelegi, iar cultura ar pieri în oceanul noii barbarii. (...)

Astfel, din duhul familiei şi al neamului, din acceptarea înţeleasă spiritual şi religios a părinţilor şi strămoşilor, se naşte şi se întăreşte în om sentimentul propriei demnităţi spirituale – această primă temelie a libertăţii lăuntrice, a caracterului spiritual şi a civismului sănătos. Dimpotrivă, dispreţul faţă de trecut, faţă de proprii strămoşi şi, prin urmare, de istoria propriului popor, dă naştere în om unei psihologii de individ fără neam, de apatrid, de sclav. Iar asta înseamnă că familia este baza primordială a patriei. (Ivan Ilin)

(Viaţa de familie, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, Bucureşti, 2009, pp. 45-47)