Viaţa creştinului nu se reduce la o simplă morală, la împlinirea formală a poruncilor, la ascultarea simplistă a unui meaj: noi nu suntem doar nişte ucenici care primim o învăţătură de la un maestru. Viaţa creştinului este o viaţă în Hristos. „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine”. Şi dacă El trăieşte în tine, în mine, în el, El trăieşte în noi toţi. Asta este Biserica, Dumnezeu în noi, cea carene uneşte prin lucrarea Duhului Sfânt în Dumnezeul făcut Om, în Hristos; ne uneşte între noi, prin El şi în El.

A reduce viaţa creştinului la acceptarea unei doctrine, la imitarea unui maestru, la însuşirea unei simple morale, înseamnă a crea o religie, un oarecare „ism” printre toate celelalte. Cuvântul „creştinism” nu există în Noul Testament. Este un termen creat de sociologi, de istorici sau chiar de necredinioşi. Dar dacă noi am înţelege că după ce Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat şi mai ales după ce ni L-a trimis pe Duhul Sfânt, oamenii pot să se unească în mod real cu Hristos, să trăiască în El şi cu El, dacă noi am înţelege de asemenea că locul acestei întâlniri dintre Creator şi făpturile Sale, locul unde Duhul Sfânt realizează altoirea omului pe Viţa care este Hristos-Dumnezeu, locul unde ne împăcăm cu Dumnezeu şi unii cu alţii, se numeşte Biserică, atunci vom putea să mărturisim şi noi cu adevărat ceea ce spune Crezul: „Cred întru una sfântă, sobornicească şi apostolică Biserică”.  

Să ne punem şi noi în mod serios această întrebare, ce înseamnă pentru noi Biserica: o afacere a preoţilor, o instituţie seculară care are un rol mai mult sau mai puţin important în societate, sau ea chiar este însăşi familia noastră de care ne simţim responsabili? Şi de ce mergem Duminica la biserică? Mergem doar să ne reculegem şi să ne rugăm pentru cei adormiţi ai noştri, sau pentru că fiind împreuna lucrare a oamenilor cu Dumnezeu ea este pentru noi izvorul de energie care ne dă curajul să înfruntăm viaţa, care îi dă sens, finalitate şi care o orientează spre Împărăţia lui Dumnezeu? Este ea cu adevărat pentru noi punctul de plecare şi punctul de sosire al unei săptămâni, este ea cu adevărat cea care face legătura dintre viaţa vremelnică şi cea veşnică, este ea cea care proiectează Lumina Învierii peste toate evenimentele din viaţa noastră? Este ea cu adevărat pentru noi locul unde se statornicesc legături puternice între fraţi şi surori, locul unde se zideşte într-adevăr comunitatea rugătoare?