Ctitori-restauratori ai Bistriței nemțene

Dacă măreața Mănăstire Bistrița a ajuns până în vremurile noastre, acest lucru se datorează responsabilității și purtării de grijă a înaintașilor noștri. Luând în considerare că voievodul Moldovei, Alexandru cel Bun a fost principalul ctitor al mănăstirii, așa cum este menționat și în „Pomelnicul de la Bistrița”, cei care l-au urmat din familia Mușatinilor au înnoit sau au refăcut întregul așezământ monahal, numindu-se astfel ctitori-restauratori. 

Mănăstirea Bistrița din județul Neamț este singurul ansamblu medieval, religios și de artă care păstrează piese de arhitectură de la cei patru mari mușatini: Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare, Petru Rareș și Alexandru Lăpușneanu.

Un prim ctitor-restaurator al Bistriței a fost voievodul Petru Rareş, care între anii 1541-1546 reface biserica ridicată de Alexandru cel Bun, pe care turcii o distruseseră complet, rezidește casa domnească a primului ctitor, reconstruiește zidurile de apărare, extinde paraclisul din clopotnița ridicată de Ștefan cel Mare, construiește și turnul de la intrare, cu un paraclis închinat Sfântului Ierarh Nicolae. Vestita Școală Domnească, unde generații de copii au învățat carte, este o piesă demnă de toată aprecierea pe care tot Petru Rareș a ctitorit-o.

Alexandru Lăpușneanu, ultimul ctitor mușatin al Bistriței

Ștefan cel Mare și Sfânt, nepotul lui Alexandru cel Bun, a fost un alt ctitor restaurator al Bistriței. Acesta, din dragoste față de Dumnezeu și din respect față de înaintașul său, a donat două clopote, iar în anul 1498 a construit un turn-clopotniță ce are un paraclis în prelungire, cu hramul „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”. De asemenea, voievodul întăreşte daniile făcute de predecesorul său, Alexandru cel Bun, la care adaugă altele noi. Clopotul de 800 de kg a funcționat foarte multă vreme ca obiect de cult, dar după o perioadă s-a fisurat și acum este obiect de muzeu.

Ultimul ctitor restaurator al Mănăstirii Bistrița a fost Alexandru Lăpuşneanu, ginerele lui Petru Rareş. Acesta finalizează lucrările socrului său la anul 1554. Așadar, biserica Mănăstirii Bistrița, în forma și dimensiunile actuale, este din timpul lui Alexandru Lăpușneanu, adică jumătatea secolului al XVI-lea și privind-o, vom găsi asemănări cu biserica Mănăstirii Slatina, o altă ctitorie a acestuia.

De la același autor

Ultimele din categorie