„Când se vor întoarce vrăjmașii mei înapoi, slăbi-vor și vor pieri de la fața Ta”. Căci, într-adevăr, nu este nimic care să îl facă pe vrăjmașul nostru, diavolul, nevăzut nouă și care să nimicească atacurile lui împotriva noastră decât numai Dumnezeu, fiind prezent în noi în chip vădit, și fața Lui contemplată de noi și care ne luminează cu dumnezeieștile străluciri în lumina fără formă.

Căci, zice, „Domnul este luminarea mea și Mântuitorul meu, de cine mă voi teme?”. „Că de voi și umbla în mijlocul umbrei morții nu mă voi teme de rele, că tu cu mine ești”. Și David se roagă lui Dumnezeu ca Dumnezeu să fie cu el și în El și să contemple fața Lui, ca să se poată bucura și trăi în siguranță: „Nu mă lepăda de la fața Ta și Duhul Tău cel sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale și cu duh stăpâni tor mă întărește”.

(Sfântul Calist Angelicoudes, Trei tratate isihaste, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 175)