Domnul Însuşi ne va învăţa rugăciunea. Nu o vom învăţa singuri, şi nimeni altcineva nu va putea să ne înveţe. Să nu spunem: „Am făcut atâtea metanii, m-am asigurat acum de har” ci să căutăm să strălucească înlăuntrul nostru lumina cea nestricăcioasă a cunoaşterii dumnezeieşti, şi să se deschidă ochii noştri cei duhovniceşti, spre a înţelege dumnezeieştile Lui cuvinte. În acest chip, fără să ne dăm seama, îl iubim pe Dumnezeu fără silnicie, străduinţă şi luptă. Cele ce sunt grele pentru oameni sunt foarte uşoare pentru Dumnezeu. Pe Dumnezeu îl vom iubi dintr-o dată, când harul ne va adumbri. Dacă îl vom iubi mult pe Hristos, rugăciunea se va rosti singură. Hristos va fi necontenit în mintea şi în inima noastră.

 

(Sfântul Porfirie Capsocalivitul, Ne vorbește părintele Porfirie, Editura Cartea Ortodoxă, Alexandria, p. 195)