Aşa cum Adam şi Eva, dintru început au fost zidiţi nu din împreunare şi patimă trupească necuvântătoare, tot astfel şi noi am fi avut a ne naşte întru acest chip; asemenea lui Adam am fi fost aduşi cu toţii dintr-odată din nefiinţă. Dar, aşa cum Adam a călcat porunca şi de bunăvoie s-a robit nechibzuinţei şi patimilor trupeşti, tot astfel şi nouă ne-a fost dat, după trebuinţă, să ajungem şi să ne naştem astfel în lume. Pentru aceea, viaţa noastră e atât de plină de necaz şi întristare, plâns şi tânguire, şi în cele din urmă sfârşim viaţa prin moarte. Domnul însă, dorind să scoată cele cinstite din cele fără de cinste (1 Corinteni 1, 27-29), a rânduit să sfârşim viaţa noastră trupească prin moarte, ca astfel răul să nu fie veşnic şi pentru ca pe noi toţi cei credincioşi să ne întoarcă la cele bune, cele dintru început şi chipul cel dintâi. Căci dacă fiinţarea noastră ar fi fost bună şi desăvârşită, atunci Dumnezeu nu ar fi căutat de la noi cele mai bune şi nu ar fi curmat viaţa noastră cu moarte.

(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Alfabetul duhovnicesc, Editura Sophia, București, 2007, p. 52)