Domnul S-a deşertat pe Sine cu totul pentru mântuirea neamului omenesc, S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând... şi cu închipuirea aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce (Filip. 2, 7-8), ca prin pătimirile Sale fără vină să răscumpere din munca veşnică neamul omenesc. Câtă nemăsurată bunătate şi dreptate dumnezeiască este aici! Minţile îngereşti cele înalte, prealuminate, atotcuprinzătoare nu se pot mira îndeajuns de acest pogorământ dumnezeiesc, de această milostivire, dreptate şi sfinţenie dumnezeiască, ce nu poate îngădui ca împreună cu ea să sălăşluiască fie şi pentru o clipă necurăţia păcatului şi Care întrebuinţează toată puterea harului pentru a o izgoni cu desăvârşire pe aceasta din firea omenească, din sufletul omenesc, care este zidit după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu.

(Sfântul Ioan de Kronstadt, Despre tulburările lumii de astăzi, Editura Sophia, București, 2011, p. 30)