Din ceea ce mi-aţi scris văd că vă mâhniţi şi vă chinuie faptul că, întâlnindu-vă cu mine, n-aţi vorbit din destul despre problemele voastre şi despre faptul că aţi zis că „măritişul este o pedeapsă a lui Dumnezeu". Mai mult decât atât, în dorinţa voastră de a rămâne nemăritată, cunoscuţii voştri vă sugerează că prin aceste cuvinte Îl mâniaţi pe Dumnezeu, ca şi cum ați fi vrut să vă aşezaţi mai sus decât Ziditorul şi să vă orânduiţi viaţa după cum vă place, că orice dorinţă este păcat şi că nu trebuie să cerem nimic de la Domnul, ci în toate să ne lăsăm în voia Lui cea sfântă. Aflându-vă din cauza aceasta în nedumerire, îmi cereţi să iau o hotărâre... Omul este dăruit de Dumnezeu cu raţiune şi voie liberă pentru a alege ce este mai bine, de aceea, dorinţa noastră este creaţia voii noastre libere; atunci când voinţa noastră personală şi de sine stătătoare, condusă de raţiune, doreşte binele, adică împlinirea voii lui Dumnezeu, şi tinde către aceasta, atunci acest lucru îl voieşte şi Dumnezeu şi El ne ajută să-l înfăptuim. Dar dacă, din nebunie, doreşte contrariul voii lui Dumnezeu şi stăruie în îndeplinirea acestuia, Dumnezeu, fără a lega libertatea noastră, îngăduie înfăptuirea acelui lucru, numai că pentru primul ne răsplăteşte, iar pentru cel de-al doilea ne pedepseşte, fapt despre care pomeneşte de multe ori Sfânta Scriptură. De aceea, dorirea binelui este proprie firii noastre şi nu este nicidecum greşită. Ar trebui să ne îngrijim nu numai de dorinţă, ci şi de stăruinţa în îndeplinirea acesteia, numai că dorinţele şi faptele noastre trebuie să le punem în acord cu legea lui Dumnezeu, să le lăsăm în voia lui şi să-I cerem ajutorul. Dacă Dumnezeu va vedea că acestea ne sunt folositoare şi conform voii Lui, atunci va da şi ajutor, iar dacă nu va întrezări folosul nostru şi nici voia Sa nu va fi prezentă, atunci, chiar dacă ni se pare că dorim să facem un lucru bun, iar acesta s-ar înfăptui defapt sau din slavă deşartă, sau din oricare altă pricină de acest fel, Dumnezeu va împiedica îndeplinirea Lui, pentru că noi cerem Lui: „Fie, Doamne, voia Ta". Dar se zice că fiecare dorinţă este păcat şi că nimic nu trebuie să cerem de la Domnul, ci în toate să ne lăsăm în voia Lui - această părere este cu totul potrivnică raţiunii şi firii, precum şi Sfintei Scripturi. Nu orice dorinţă este păcat, ci dorinţa păcătoasă cu adevărat păcat este, iar fără dorinţa bună, cum s-ar mai fi numit omul cuvântător şi raţional şi care ar fi fost libertatea lui? Iar despre a cere, Mântuitorul ne învaţă în Evanghelie: Cereţi şi vi se va da (Matei 7: 7). Iar dacă în lucrurile de zi cu zi, obişnuite, e nevoie de dorinţă, muncă şi a cere ajutor de la Domnul, cu atât mai mult în cele cu privire la menirea noastră şi legate de mântuirea sufletească. Dar dacă nu veţi dori nici una, nici alta, adică nici căsătoria, dar nici păzirea fecioriei, atunci cum veţi fi? Nimic altceva decât un copac sau o piatră nesimţitoare; chiar dacă veţi gândi că „eu mă supun Domnului, în ceea ce El va hotărî", totuşi va fi exact invers. Închipuiţi-vă starea voastră: Nu doriţi să vă măritaţi, ci să vă logodiţi lui Dumnezeu, cereţi acest lucru şi aşteptaţi hotărârea Lui. Dar dacă pentru ispitirea voinţei voastre libere, să zicem, ar apărea nişte miri, unul, altul şi mai mulţi, credeţi că aţi avea puterea să-i refuzaţi, după dorinţa voastră? Şi nu veţi greşi cu asta, ci veţi cunoaşte că voia lui Dumnezeu a întărit dorinţa voastră, iar dacă veți consimţi cu căsătoria, atunci şi aici veţi găsi voia lui Dumnezeu; şi totuşi, anume libertatea voastră a avut aplecare către aceasta, iar nu puterea hotărâtoare a lui Dumnezeu. Şi totuşi, chiar dacă veţi avea dorinţa binelui, dar vă veţi afunda în deşertăciunea şi împrăştierea distracţiilor mondene, atunci să nu vă fie de mirare întunecarea ochiului duhovnicesc şi trecerea de la cele adevărate la cele înşelătoare: strică pre obiceiurile cele bune vorbele cele rele (I Cor. 15: 33). Iar dacă nu doriţi acest lucru, atunci, pe cât vă este cu putinţă, îndepărtaţi-vă de acestea şi rugaţi pe Dumnezeu să vă apere de săgeţile celui viclean... Lepădaţi ruşinea şi frica voastră legate de cuvintele pe care le-aţi rostit; având intenţia să vă dăruiţi vieţii liniştite, rugaţi-vă Domnului, ca El însuşi să îndrepteze calea voastră înaintea feţei Lui şi să vă povăţuiască către adevărul Lui, iar cu oamenii mondeni să nu intraţi în discuţii referitoare la dorirea voastră; lumea are întotdeauna legile ei, dar care sunt urâte lui Dumnezeu: cugetul trupului vrăjmaş este la Dumnezeu, că legii lui Dumnezeu nu se supune (Rom. 8: 7). Să nu vă înfricoşeze pedeapsa de aici, ci priviţi spre cele viitoare. (Sfântul Cuvios Macarie de la Optina)

(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 70-71)