Sfânta Liturghie a fost condusă de protosinghelul Hrisostom Rădăşanu, consilierul Sectorului Învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, care a transmis şi mesajul de felicitare şi binecuvântare al Înalt Preasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan. Părintele Hrisostom i-a mai îndemnat pe foştii elevi ai Seminarului ieşean să ducă cu râvnă mai departe misiunea pe care şi-au asumat-o şi să o împlinească într-un mod viu, curat, bineplăcut lui Dumnezeu.

Reuniunea a continuat cu vizitarea vechii capele a Seminarului, din curtea Liceului Pedagogic, unde foştii elevi, împreună cu profesorii lor, au cântat troparul Sfinţilor Trei Ierarhi şi „Tatăl nostru“, de pr. Florin Bucescu, cel care i-a introdus în tainele psaltichiei. Unii dintre foştii absolvenţi şi-au adus aminte de dimineţile în care veneau la biserică de la ora cinci, pentru a repeta Utrenia care începea la ora opt.

„Simţeam o energie pozitivă de la ei“

Festivitatea a continuat cu discursul diaconului Nicolae Hulpoi, directorul Doxologia Media, care, în numele tuturor absolvenţilor, a mulţumit profesorilor pentru efortul depus în cei cinci ani de studii: „în aceste momente, mulţumim tuturor dascălilor care au pus lumina cunoştinţei în sufletele noastre. În mod deosebit, mulţumim profesorilor care au ştiut să ne fie şi mentori, coborând de la înălţimea catedrei până la nivelul copilăriilor noastre. Îi asigurăm că jertfa lor nu a rămas fără răspuns în sufletele noastre şi că generozitatea lor, poate neînţeleasă atunci, este acum pe deplin preţuită“.

Cu prilejul strigării din nou a catalogului, pr. prof. Dragoş Bahrim, directorul Seminarului Teologic Liceal „Sf. Vasile cel Mare“, a menţionat importanţa conlucrării în procesul educaţiei. „Am găsit nişte buni colaboratori în copiii aceştia, la momentul respectiv. Simţeam o energie pozitivă de la ei şi am putut să realizăm împreună lucruri frumoase. Simt că nici unul nu s-a îndepărtat de Hristos, iar acesta este cel mai important lucru, mai important decât faptul că eşti sau nu preot“, a mai spus părintele Dragoş Bahrim.

După cuvintele adresate de profesorii prezenţi, absolvenţii au primit diplome, aplauze şi felicitări, atât din partea cadrelor didactice, cât şi a colegilor.

Pr. conf. dr. Florin Bucescu şi-a amintit că foştii seminarişti nu erau buni doar la muzică, ci în clasă se găseau talente pentru toate disciplinele. „Am o admiraţie deosebită pentru această generaţie. La ei se vedea o preocupare deosebită pentru învăţătură. S-au prezentat la olimpiade, au susţinut concerte. Deşi nu toţi s-au făcut preoţi - şi e firesc acest lucru -, formarea rămâne, şi toţi cei care nu s-au preoţit sunt nişte apostoli, chiar şi fără veşmintele acestea specifice preoţiei“, a mai spus sfinţia sa.

Cel care le-a fost diriginte timp de trei ani, pr. prof. Ioan Şerban, a spus că a fost o cinste deosebită să-i îndrume: „Nouăsprezece dintre ei sunt preoţi şi diaconi deja, alţii se pregătesc să slujească, unii lucrează în administraţii eparhiale, sunt profesori de religie ori sunt plecaţi din ţară. Şi unii şi alţii s-au regăsit în spaţiile de formare teologică şi duhovnicească. Avem veşti foarte bune despre ei, sunt persoane care fac cinste Bisericii“.

Unul dintre absolvenţii acestei promoţii a venit de peste mări şi ţări pentru a lua parte la această întâlnire. Este cazul lui Florin Iftode, astăzi security manager la un hotel din Palm Springs (SUA): „Cu toţii suntem foarte bucuroşi să ne reîntâlnim. Se trezesc amintiri foarte frumoase. Consider anii de seminar ca fiind cea mai frumoasă perioadă din viaţă şi nu puteam să lipsesc de la această reîntâlnire. Sunt foarte bucuros să-mi revăd colegii de odinioară. În Seminar ne-am format atât ca pesoane sociale, cât şi duhovniceşti.“

Discursul promoției 2001 a Seminarului Teologic „Sfântul Vasile cel Mare”, adresat profesorilor

Preacuvioase Părinte Consilier,

Preacucernice Părinte Director,

Preacucernici Părinți,

Stimate și Stimați Profesori

În discursul susținut în fața Parlamentului României, cu prilejul împlinirii venerabilei vârste de 90 de ani, Majestatea Sa, Regele Mihai I, a spus, la final, că „Nu văd România ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri  ”  .

Mergând pe aceeași idee, nu greșim când spunem că și viața noastră, a fiecăruia dintre noi, nu este o întâmplare, ci rezultatul unei Voințe care pe toate le cuprinde și le susține, dar care, paradoxal, se smerește în fața libertății omenești.

Primim viața cu împrumut și, odată cu ea, posibilitatea de a fi și de a deveni absolut orice ne dorim. Primim și mântuirea în împrumut, de la Cel care, prin Întruparea Sa, a îmbogățit întreaga fire omenească. Însă, după cum bine știm, orice împrumut se oferă în baza unor condiții, are o perioadă de grație și o dată de scadență.

Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos (I Cor. 6,12), spune Apostolul Pavel. O frază adâncă, pe care orice om, după ce adună ceva experiență de viață, îi recunoaște valoarea de adevăr. Adolescența, însă, se identifică mai ales cu prima parte: toate îmi sunt îngăduite. E o vârstă la care „gustând din toate, totul ne pare bun”.

Debutul liceului marchează vârsta când fiecare devine tot mai mult stăpân pe bogăția vieții sale, realizând tot mai mult că are libertarea de a cheltui, după cum socotește, ceea ce, după cum am spus deja, a primit cu împrumut.

Noi, cei care astăzi celebrăm trecerea a 10 ani de când, formal, nu mai suntem colegi, am avut extraordinara șansă de a urma un liceu deosebit, în care, pe lângă formare intelectuală, am primit și formare pentru viață. Pentru viața de aici și pentru viața veșnică.

Ni s-a spus că a fi elevi la Seminar este cu totul altceva, decât a fi la un alt liceu, încă din prima zi. Fiecare a crezut și a înțeles atât cât a putut – sau cât a vrut – însă cu toții, în egală măsură, au fost învățați să-și chivernisească judicios și responsabil darurile generoase împrumutate de Dumnezeu – sufletul, trupul, timpul, inteligența, talentele, tinerețea etc.

Iată-ne, astăzi, cu toții adunați, pe cei care, la mijlocul lunii septembrie a anului 1996, ne așezam cu sfială în băncile Seminarului ieșean. După cum se poate observa, mulți au mers în direcția intenției inițiale, alții au urmat alte căi, ca o dovadă că Seminarul nu este doar o „fabrică de preoți”, ci și o școală de caractere.

Acum, la o distanță de 10 ani de la momentul absolvirii Seminarului, privind tabloul celor 5 ani petrecuți aici, putem evalua cu ochi maturi tot ceea ce, cu generozitate, ni s-a pus la dispoziție.

În ciuda dificultăților presupuse de o școală tocmai înființată – noi fiind cea de a doua generație a Seminarului „Sfântul Vasile cel Mare” – ne-am bucurat de profesori care și-au îndeplinit, cu profesionalism, cu conștiinciozitate și cu dăruire profesia.

În aceste momente binecuvântate de reîntâlnire, noi, promoția 2001 a Seminarului ieșean, mulțumim tuturor dascălilor noștri, care au pus lumina cunoștinței în sufletele noastre.

În mod deosebit, mulțumim profesorilor care au știut să ne fie și mentori, riscând și coborând de la înălțimea catedrei până la nivelul copilăriilor noastre. Îi asigurăm că jertfa lor nu a rămas fără răspuns în sufletele noastre, că generozitatea lor, poate neînțeleasă atunci, este acum pe deplin prețuită. Cei cărora le adresăm cele mai calde mulțumiri sunt cei care au înțeles că nu există magisteriat fără dureri de cap, după cum o spunea și Sfântul Varsanufie cel Mare, în urmă cu 1500 de ani: „Nu ştii ce dureri de cap suferă învăţătorul cel bun din partea copiilor până ce se cuminţesc?”.

Preacucernicilor părinți, doamnelor și domnilor profesori, iată-ne cu toții, elevii de odinioară, astăzi aici, în mod sigur cumințiți – viața știe cum să facă asta! - și, datorită dumneavoastră, poate și un pic mai înțelepțiți.

Este acum un moment bun să vă cerem și iertare, pentru cele pe care ni le mai amintim și cele pe care, poate, le-am uitat demult. Vă asigurăm de toată prețuirea noastră și rugăm pe Bunul Dumnezeu să vă dea sănătate și bucurii! Să ne întâlnim sănătoși și peste 10 ani, și peste 20, 30, 40, 50 și tot așa până împrumutul nostru de viață pământească va ajunge le scadență!