Cineva care ține foarte mult la mine, mi-a spus acum ceva vreme că nu putem să-i rănim cu adevărat decât pe cei pe care-i iubim. Și, aș zice eu acum, se aplică și invers, adică nu pot să ne rănească cu adevărat decât cei pe care-i iubim.

Cum ar putea să te dezamăgească până la durere și până la lacrimi cineva care-ți este indiferent? De ce l-ar durea pe cel care nu te iubește că tu ai căzut între tâlhari? Îi este mult mai simplu să treacă pe alături. Da, orice venetic poate să arunce cu pietre și unele dintre pietrele aruncate e posibil să te mai și lovească dar loviturile astea fac parte din gama „ceea ce nu ne omoară ne face mai puternici“. Dureri care trec și care nu lasă decât o vânătaie repede uitată și vindecată. Dar dacă mama îți dă o palmă pe care știi că nu ai meritat-o, sentimentul de nedreptate pune stăpânire pe tine și doare mai mult decât palma. Iar dacă ai meritat-o, ideea că ai făcut ceva ca s-o meriți te roade și mergi să-ți ceri iertare. Nu-ți ceri iertare de la oamenii de care nu-ți pasă dacă-i superi sau îi rănești în vreun fel ci de la cei care-ți sunt dragi și pe care-i iubești.

Spuneam uneori că dragostea adevărată doare. Cea care nu doare este păcăleală. Doare pentru că este o foarte mare apropiere între oameni diferiți, fiecare cu asperitățile lui, fiecare modelându-se după celălalt și modelându-l pe celălalt. Doare pentru că nu ni se pare niciodată că am avea destul din persoana iubită. Doare pentru că simțim că nu putem iubi cât am vrea. De aceea și spunem că ne este dor de cineva, arătând legătura între dragoste, dor și durere pentru că „dor“ vine de la „durere“. Durerea lipsei celuilalt. Uneori această durere devine atât de puternică încât spunem că ne este dor chiar și când suntem lângă cel/cea iubit(ă). Multe feluri de dureri pentru multe forme de manifestare a dragostei. Pentru cele trupești, trupești, pentru cele sufletești, sufletești.

Formarea și educarea unui om se face cu multă dragoste. Și este nevoie și de dragostea celui care predă și de a celui care primește. Iar cel care primește, de bunăvoie se șlefuiește ca să fie pe placul celui care-i arată. Iar această șlefuire este dureroasă pentru că înseamnă de multe ori renunțarea la lucruri pe care ni le consideram proprii. În mănăstire asta se numește ascultare de bunăvoie. Există și teoria care spune „nu vrei, te obligăm“, reducând omul la o stare de animal. Dar diferența cea mai mare și mai importantă din acest punct de vedere între om și animal este voința liberă a omului. Atâta vreme cât Dumnezeu l-a creat pe om cu voință liberă, nimeni nu poate să i-o ia. E drept că unii oameni uită că nu sunt animale dar chiar și asta se întâmplă până la o vreme. Cine a citit „Colț Alb“ a văzut frumoasa alegorie a omului abuzat în piele de câine-lup.

„As good as it gets“, un film apărut în 1997, arată cât de mult se schimbă un om când iubește și ce durere implică aceasta schimbare. Dar nu e nevoie să ne limităm la cărți sau la filme, fiecare om știe pentru că a simțit pe propria piele cât de dureroasă e dragostea de orice fel. Și ca să nu mai sufere, ca să nu mai rabde durere, sunt oameni care preferă să se închidă, să nu se mai expună, să nu mai iubească.

Știu pe cineva care duce o adevărată campanie împotriva antinevralgicelor și calmantelor. Spune că durerea ne este necesară ca să trăim. Și eu spun că are dreptate. O viață fără durere, fără dragoste, fără nimic, de ce ar mai merita trăită? Pentru plăcere? Am fost construiți în așa fel încât plăcerea continuă ajunge să nu ne mai satisfacă. De aceea orice fel de droguri ajung să nu-și mai facă efectul după un timp și trebuie crescută doza pentru a simți ceva și toate astea până la moarte. E ușor să iei un lucru, să nu-i cunoști scopul și să spui că rostul lui e cel pe care l-ai imaginat. Am văzut mai demult o fotografie cu niște oameni dintr-un trib care foloseau componente de calculator ca să spargă nuci de cocos. Lor le rezolva o problemă dar asta nu înseamnă că știu care este rostul real al acelor componente. O anumită organizație sau stat au raportat că au ajutat tribul respectiv cu o sumă mare, pentru că, evident, componentele de calculator sunt mult mai scumpe decât ciocanele la aceeași greutate. Și nouă ne este ușor să lansăm filosofii de genul „viață e făcută pentru plăcere“ dar în cele din urmă ajungem să vedem lipsa de conținut. Omul este făcut să fie cu Dumnezeu. Dumnezeu este iubire. Iubirea doare. Orice facem eliminând iubirea ne duce la goliciune.

Altfel spus, un adevărat kenendrum, dacă o iei pe una, te trezești și cu cealaltă, dacă încerci să scapi a doua, îți pierzi rostul în viață. Atunci care e rezolvarea unei astfel de situații? Răbdare. Răbdare. Răbdare.