Dragostea adevărată este smerită
Noi, când iubim pe cineva, vrem ceva de la el. Ori vreau să mă iubească şi el, să-mi întoarcă dragostea (...) Asta este dragostea pe care Dumnezeu nu o are pentru om. Dumnezeu este Iubire, dar Dumnezeu este Smerenie: şi aceste două virtuţi până la urmă sunt o singură virtute.
Ce ne-a făgăduit Hristos? Pe de-o parte ne făgăduieşte Crucea, dar pe de altă parte pretinde Mântuitorul că jugul Lui este uşor, bun, şi că povara Lui este uşoară. Şi găsim într-adevăr că jugul Lui este bun şi povara Lui este uşoară, cum au dat mărturie martorii care până la moarte s-au îndulcit de cuvântul lui Hristos, că moartea le-a fost mai dulce decât vieţuirea smintită. Într-adevăr, nemincinos a spus aceste cuvinte Mântuitorul, că jugul Lui într-adevăr a fost bun celor ce au gustat din el, şi povara Lui a fost uşoară. De ce să luăm asupra noastră jug neplăcut şi povară grea, cercetarea în păcat? Şi totuşi, dacă omul vrea, Dumnezeu îl lasă. Şi este foarte important să înţelegem, în această lăsare, ceva din calitatea dragostei lui Dumnezeu.
Noi, când iubim pe cineva, vrem ceva de la el. Ori vreau să mă iubească şi el, să-mi întoarcă dragostea, şi este un adevăr şi în asta; ori, mai ales dacă am oarecare autoritate asupra lui, dacă-mi este copil, vreau să ia calea dreaptă, şi pot să impun omului, fratelui meu, copilului meu, părintelui sau orişicui; până a-i distruge libertatea, viaţa, îi vreau binele. Asta este dragostea pe care Dumnezeu nu o are pentru om. Dumnezeu este Iubire, dar Dumnezeu este Smerenie: şi aceste două virtuţi până la urmă sunt o singură virtute.
Cuvintele pe care Preasfinţitul Andrei ni le-a spus la început sunt cuvintele cheie. Şi nădăjduiesc să-l bucur şi pe Preasfinţitul spunând ce am auzit de la Părintele meu duhovnic Sofronie, o definire - dacă vreţi - a smereniei, pe care n-am găsit-o la altcineva. Spunea că smerenia (înţeleasă adevărat, în duh şi în adevăr), smerenia este calitatea iubirii lui Dumnezeu, care se dă, fără întoarcere asupra sa. Smerenia este calitatea iubirii lui Dumnezeu care se poate împărtăşi şi a nu se împuţina. Smerenia are aspect de micşorare, de înjosire, adică smeritul poate apărea ca un rob. Că şi Hristos, spune Sf. Pavel, a luat chip de rob şi S-a supus morţii, morţii ruşinoase de pe Cruce; dar, înţeles în duh şi în adevăr, ce a făcut Hristos acolo arăta că nu avea frică de moarte, nu avea frică de înjosire. Puterea Lui dumnezeiască nu putea fi biruită de nimic. Şi care este puterea asta neclintită de nimic în toate cosmosurile care există, şi dincolo? Paradoxal, smerenia. Şi când omul, ca Hristos, s-a smerit până la moarte, s-a găsit neclintit, neclintit în dragoste, neclintit în trăirea harului. Cu harul acesta să ne dea Dumnezeu să murim, şi din moarte nu vom gusta.
(Ieromonahul Rafail Noica, Cultura Duhului, Editura Reîntregirea, Alba Iulia, 2002)
Cât de mult S-a smerit Hristos pentru noi
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Mitropolia Moldovei și Bucovinei | © doxologia.ro
